Actualitate
Experţii de la Universitatea din Atena au încheiat lucrările de consolidare şi restaurare a Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim. Lăcaşul de cult va fi redeschis publicului începând de mâine.
Ungaria a încheiat lucrările la a patra bază de protecţie de la graniţa cu Serbia
Ministrul Apărării de la Budapesta a declarat că acolo vor putea fi găzduiţi până la 150 de militari care să asigure apărarea graniţei în faţa migranţilor.
Virozele respiratorii au supraaglomerat secţiile de pediatrie ale spitalelor din Craiova
La Spitalul Judeţean de Urgenţă toate paturile sunt ocupate, iar dacă numărul copiilor care se prezintă în urgenţă continuă să crească, atunci vor fi direcţionaţi către alte unităţi. În prezent cele două secții de specialitate ale spitalului județean de la Craiova nu mai au locuri libere.
Dezbatere cu scântei în Franţa. Candidaţii la preşedinţie au discutat despre şomaj, musulmani, burkini şi Brexit
Candidaţii la preşedinţia Franţei s-au întâlnit într-o primă dezbatere televizată - şi a ieşit cu scântei. Au fost acuzaţii din toate părţile. Politicienii s-au contrazis în legătură cu şomajul, musulmanii, Brexit-ul sau...burkini. Cele mai radicale soluţii au fost propuse de reprezentanta extremei drepte, Marine LePen. Votul e peste o lună şi mai mult de o treime din francezi sunt nehotărâţi.
Mii de oameni fără poştaş. Aproape 3.000 de oameni din judeţul Arad stau la cozi pentru pensii şi alocaţii
Mii de oameni din câteva localităţi din judeţul Arad au rămas fără poştaş. Aşa că nu mai primesc acasă pensiile, ajutoarele sociale, alocaţiile şi scrisorile. Stau, în schimb, cu zilele la coadă în faţa oficiului poştal şi fac liste de aşteptare. Poştasul s-a pensionat şi nimeni nu i-a luat locul.
Pacienţii români nu mai sunt primiţi la clinica austriacă AKH pentru transplant de plămâni. Explicaţiile directorului executiv al ANT
Lovitură cruntă pentru românii care aşteptau cu sufletul strâns un transplant pulmonar salvator. Clinica AKH din Viena a anunţat oficial că nu mai are loc şi pentru pacienţii de la noi din ţară. Ministrul Sănătăţii acuză spitalul din Viena că a reziliat unilateral contractul, fără să aibă acest drept. Iar în acest fel ar fi încălcat legea. Prof. dr. Radu Deac, directorul executiv al Agenţiei Naţionale a Transplantului, a explicat pentru Ora de Ştiri că decizia austriecilor nu a fost una doar pentru români, ci clinica a restrâns transplanturile eliminându-i pe toţi ceilalţi pacienţi străini.
Toader spune că evaluarea șefilor DNA și PÎCCJ este în atribuțiile MJ. A. Lazăr: Procurorii sunt relaxați, nu se uită la talk-show-uri
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat marți că evaluarea șefilor Direcției Naționale Anticorupție și Parchetului General se face potrivit atribuțiilor Ministerului Justiției.
Marian Burcea, noul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate are de azi un nou preşedinte. Marian Burcea, cel care a condus în ultimii 13 ani casa OPSNAJ. Ministrul Sănătăţii a participat la ceremonia de preluare a mandatului.
Cea de-a XI-a ediție a Premiilor Gopo, în această seară la TVR 2. Evenimentul răsplătește performanța în cinematografia românească
Număr record de filme în cursa pentru Premiile Gopo 2017! 21 de lungmetraje de ficțiune, 15 documentare și 52 de scurtmetraje se luptă să obţină în seara aceasta mult râvnitele statuete.
Dezbatere despre politicile economice la Camera de Comerţ
La Camera de Comerţ are loc o dezbatere despre problemele cu care se confruntă producţia românească şi despre măsurile care ar trebui luate pentru o politică economică sănătoasă.
Bugetul Capitalei stârneşte controverse. Proiectul prevede 55 de milioane de lei pentru biserici şi 30 de milioane lei pentru statui
Primăria Capitalei a pus în dezbatere publică propunerea de buget pentru 2017. Potrivit documentului, municipalitatea vrea să aloce 55 de milioane de lei pentru biserici şi 30 de milioane lei pentru statui.
Poliţia caută un bărbat care a furat o borsetă cu aproximativ 6.300 de lei dintr-un fast food
Poliţiştii din Oradea caută un bărbat care a furat o borsetă cu aproximativ 6.300 de lei dintr-un fast food situat în centrul oraşului. Momentul furtului a fost surprins de o cameră de supraveghere din local.
Carambol mortal pe DN1. Doi oameni şi-au pierdut viaţa şi opt au fost răniţi
Doi oameni au murit, opt au fost răniți, marţi dimineaţă, într-un grav accident pe DN1, în localitatea prahoveană Româneşti. O persoană, aflată în stare critică, a fost preluată de un elicopter SMURD şi transporată la Spitalul Floreasca din Capitală. În accident au fost implicate un microbuz, un autoturism şi un autocamion sub 7,5 t. Circulaţia rutieră a fost blocată în zonă timp de aproximativ o oră.
CCR a amânat decizia privind legea care le interzice persoanelor condamnate să fie membri ai guvernului
Curtea Constituţională a amânat până pe 4 aprilie decizia în privinţa legii care le interzice persoanelor condamnate să ocupe funcţii în executiv. Este vorba despre legea care l-a împiedicat pe preşedintele PSD, Liviu Dragnea, să ceară funcţia de premier după alegerile din decembrie.

