Guvernul ia în calcul reducerea de cheltuieli

România ar putea avea cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană în acest an, avertizează reprezentanţii Comisiei Europene. Ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan, spune însă că e pregătit pentru acest scenariu. Concret, în cazul în care se va confirma că România nu se va putea încadra în primul semestru în ţintele stabilite de guvern, se va trece la reducerea cheltuielilor publice.

Români discriminaţi. Şoferii de camion est-europeni au salarii mult mai mici decât cei din Vest

BBC prezintă un nou caz de români exploataţi: de data aceasta, e vorba despre Emilian, un şofer de camion care transportă mărfuri în Europa Occidentală. Condiţiile în care lucrează şi trăieşte sunt foarte dure. De altfel, toţi şoferii din Estul Europei sunt trataţi mai rău decât colegii lor din Vest şi câştigă şi de 4 ori mai puţin pentru exact aceeaşi muncă.

Plopii buclucaşi. O ipoteză a ministrului Agriculturii despre cum sunt forţaţi micii proprietari să-şi vândă pământurile

Ministrul Agriculturii spune din nou lucruri trăsnite. Invitat la emisiunea România 9, la TVR 1, Petre Daea a identificat nişte metode suspecte prin care micii proprietari ar fi forţaţi să îşi vândă pământul. Asta în contextul în care ministerul va face o verificare amplă ca să ştim, în sfârşit, ce suprafaţă din terenul agricol al ţării este deţinută de români şi ce suprafaţă a fost cumpărată de investitori străini.

Anchetă grea în cazul scheletelor de copii din podul unui bloc din Bistriţa-Bârgăului. Doi bărbaţi, audiaţi de Poliţie

Cazul scheletelor de copii găsite în podul unui bloc din Bistriţa-Bârgăului se dovedeşte dificil pentru anchetatori. Aceştia trebuie să afle când, cum şi cine i-a omorât pe cei 3 bebeluşi. Deocamdată, nu sunt decât speculaţii, pentru că anchetatorii nu au dat nicio declaraţie. Ar avea ca suspect o femeie. Dosarul ei medical a fost cerut dispensarului din localitate.

Un nou mandat de arestare preventivă pe numele fostului deputat Sebastian Ghiţă

Fostul deputat Sebastian Ghiţă s-a ales cu un nou mandat de arestare preventivă în lipsă. Acesta a fost emis de judecătorii prahoveni, în cel de-al cincilea dosar care-l vizează pe fostul parlamentar. Sebastian Ghiţă a dispărut fără urmă la sfârşitul anului trecut. Iar azi au apărut în presă informaţii că ar fi fost găsit în Serbia. Poliţia, procurorii şi chiar premierul au negat.