Şerban Nicolae: Sunt dispus să retrag amendamentele dacă nu există susținere pentru ele

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că a avut o discuţie cu senatorul Şerban Nicolae chiar a doua zi după ce acesta a depus controversatele amendamentele la legea graţierii şi că acesta i-a transmis că le va retrage. La scurt timp după declaraţiile liderului PSD, Șerban Nicolae a declarat că va prezenta toate datele în Comisia Juridică și că este dispus să renunțe la amendamente.

Pronunţarea în dosarul Gala Bute, amânată din nou. Verdictul, peste două săptămâni

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au amânat pentru 28 martie sentinţa în dosarul "Gala Bute", în care fostul deputat Elena Udrea este acuzată, printre altele, de luare de mită şi abuz în serviciu. La ultimul termen, procurorul de şedinţă a cerut pedepse cu executare spre maximum pentru Elena Udrea, Ion Ariton, Rudel Obreja, Tudor Breazu şi Ştefan Lungu. Pentru Gheorghe Nastasia, Ana Maria Topoliceanu şi Marius Botoroagă procurorii au cerut pedepse cu executare, dar reduse cu o treime, după ce aceştia şi-au recunoscut vinovăţia.

Tăriceanu: Ne confruntăm cu o ofensivă aproape zilnică din partea unor instituţii de forţă împotriva instituţiilor rezultate din vot

"La începutul anului 2017 am avut o încercare de lovitură de stat de catifea, aş numi-o, pe care însă, din fericire, Curtea Constituţională a sancţionat-o clar, prin două decizii pe care le-aş caracteriza ca istorice", a declarat luni dimineaţă preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, adresându-se edililor la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România. "Ne confruntăm cu o ofensivă aproape zilnică din partea unor instituţii de forţă împotriva instituţiilor rezultate din votul democratic al românilor", a subliniat el. Tăriceanu a vorbit despre situaţii în care primarii nu au curaj să semneze documente de frică să nu ajungă pe mâna procurorilor şi i-a îndemnat pe edilii care se simt "hăituiţi" să iasă public şi să spună acest lucru.

A fost prins bărbatul recidivist din Argeş, care şi-a ucis iubita în faţa copiilor

Argeşeanul care şi-a ucis iubita cu mai multe lovituri de cuţit chiar în faţa copiilor a fost prins de poliţişti. Oamenii legii l-au găsit acasă, după ce mai bine de 24 de ore au scotocit toată comuna Moşoaia şi împrejurimile. Bărbatul de 44 de ani a sunat-o între timp pe mama victimei şi cel mai probabil a fost reperat în urma apelului telefonic. Suspectul va fi dus la audieri, iar procurorii vor stabili ce măsuri vor lua împotriva lui. El va trebui să răspundă pentru omor calificat. Bărbatul este recidivist. În urmă cu mai mulţi ani a fost condamnat pentru tentativă de omor după ce a înjunghiat un vecin care îl prinsese la furat.

Liviu Dragnea despre motivarea CCR după #OUG13: Motivarea stabileşte o delimitare între oportunitate şi legalitate

"Motivarea deciziei Curţii Constituţionale de vineri (...) statuează un lucru despre care noi toţi vorbim de foarte mulţi ani, şi anume stabileşte o delimitare clară între oportunitate şi legalitate. Şi nu este vorba numai de miniştri aici. Este vorba inclusiv de primari, de restul aleşilor locali. Pentru că de prea multe ori, de mult prea multe ori, majoritatea instituţiilor publice de control din România, Curte de Conturi, parchete, alte instituţii, au venit să întrebe primarul de ce a făcut drumul ăla şi nu celălalt drum, sau de ce a făcut acea investiţie şi nu cealaltă investiţie", a subliniat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România.

Graţiată de Putin după ce a fost condamnată pentru spionaj şi înaltă trădare. Probele cheie în proces: 2 mesaje pe telefon

A trimis 2 SMS-uri, a fost condamnată la 7 ani de închisoare şi apoi graţiată după mai puţin de un an. Este un caz uimitor petrecut în Rusia, cel mai recent dintr-o serie de situaţii în care autorităţile ruse au acuzat conaţionali de spionaj şi înaltă trădare, pentru ca după aceea să îi elibereze. Detalii de la corespondentul nostru la Moscova, Liviu Iurea.