Actualitate
Alertă în judeţele din vestul ţării. Agricultorii dau foc vegetaţiei uscate, pentru a curăţa terenurile. Zeci de incendii au loc în fiecare zi, iar în unele cazuri flăcările au pus în pericol case şi păduri. Pompierii avertizează că proprietarii riscă amenzi şi pot rămâne fără subvenţiile agricole.
Pământul o ia la vale în satul gălăţean Izvoarele. Autorităţile iau în calcul strămutarea localnicilor de la marginea satului
Locuitorii din satul gălăţean Izvoarele sunt din nou în alertă. Un deal aflat la mică distanţă de case a început să se crape, iar terenul să o ia la vale. În doar două zile, pământul s-a mişcat cu aproape doi metri. Aceeaşi zonă a fost puternic afectată de sute de cutremure în urmă cu patru ani. Experţii în geologie monitorizează alunecarea de teren 24 de ore din 24.
Români implicaţi într-un accident în Ungaria
Un nou accident rutier, în care au fost implicaţi cetăţeni români, a avut loc în Ungaria.
Concert tribut ABBA pe scena Eurovision, susţinut de trupa Arrival. Traian Băsescu a crezut că la TVR cântă celebra formaţie suedeză
Duminică seară, în cadrul finalei Eurovision România, trupa Arrival a susţinut un concert în care a interpretat mai multe melodii ale formaţiei suedeze ABBA.
Cine sunt tinerii care vor reprezenta România la Eurovision Song Contest 2017
Ilinca Băcilă provine dintr-o familie de muzicieni, a participat la numeroase festivaluri prin ţară şi treptat au apărut şi rezultatele. Alex Florea a început să cânte de la vârsta de 16 ani. Mihai Trăistariu l-a îndreptat atunci către o şcoală de muzică şi apoi către festivaluri. Cei doi tineri vor reprezenta România la Eurovision Song Contest 2017. Piesa "Yodel it" se va auzi pe 11 mai pe scena de la Kiev.
Sindicatele din Ordine publică şi Sănătate au discutat cu ministrul Muncii pe marginea legii salarizării unitare
Astăzi au început discuţiile cu sindicatele din Ordinea publică şi Sănătate pe Legea salarizării unitare. Salariile de la stat de până în 4000 de lei se vor dubla, iar cele peste această sumă ar urma să crească cu 45 la sută. Este scenariul anunţat de ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu
Preşedintele Turciei acuză Germania de practici naziste
Preşedintele Turciei pune paie pe foc în relaţia cu Germania, şi-aşa tensionată. El aduce acuzaţii grave şi foloseşte termenul la care Berlinul este cel mai sensibil.
Secţia ATI de la Spitalul de Arsuri din Capitală a fost redeschisă
Secţia de anestezie şi terapie intensivă a Spitalului de Arşi a fost redeschisă. Iar primii pacienţi au fost deja internaţi. Secţia a fost închisă acum opt luni, după ce un medic a filmat un pacient în ale cărui răni mişunau larve. Conducerea spitalului spune că s-a făcut dezinfecţie până la cărămidă şi că sectia are toate avizele.
Dosarul Hexi Pharma şi directorul ei general Flori Dinu, trimişi în judecată
Compania Hexi Pharma a fost trimisă luni în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea a 340 de infracţiuni de înşelăciune (dintre care 7 având consecinţe deosebit de grave), uz de fals (61 acte materiale), precum şi pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, informează Agerpres.
Preşedintele SUA a semnat un nou decret cu privire la imigraţie. Irakul, scos de pe lista neagră
Preşedintele american Donald Trump a semnat noua versiune a decretului cu privire la imigraţie. Documentul limitează accesul pentru cetăţenii din 6 state majoritar musulmane, potrivit The Independent. Irakul a fost scos de pe lista iniţială, pe care au rămas Iran, Libia, Yemen, Siria, Somalia şi Sudan. Accesul persoanelor cu paşapoarte emise în aceste state ar putea fi interzis timp de 90 de zile. Documentul va intra în vigoare pe 16 martie.
Donald Trump cere Congresului să verifice dacă i s-a ascultat telefonul
Donald Trump cere Congresului să investigheze dacă el sau campania sa au avut telefoanele ascultate, la ordinul lui Barack Obama. Fostul preşedinte neagă vehement acuzaţiile - la fel fostul şef al CIA şi directorul FBI.
Un nou mesaj de suflet. Papa Francisc: "Ce-ar fi dacă am trata Biblia ca pe un telefon mobil?"
Papa Francisc a ţinut din nou o slujbă memorabilă la Vatican. Le-a cerut credincioşilor să aibă tot timpul la ei o Biblie, aşa cum au mereu în buzunar telefonul mobil. Iar spusele lui au făcut înconjurul lumii.
Timişoara, în cursa pentru Capitala Europeană a Tineretului
Timişoara mai vrea un titlu continental, cel de Capitală Europeană a Tineretului în 2020, după ce l-a câştigat pe cel de Capitală Culturală Europeană. Bănăţenii şi-au depus candidatura, deşi au foarte puţin timp la dispoziţie. Oraşele calificate în finală vor fi anunţate luna viitoare.
Şofer filmat în timp ce conducea pe contrasens pe A1
Un şofer a fost filmat în timp ce conducea pe contrasens pe Autostrada A1, tronsonul Sibiu-Deva. Imaginile au fost puse pe internet de un alt conducător auto.

