Codul Penal, modificat peste noapte. Abuzul în serviciu şi conflictul de interese sunt redefinite

Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea codurilor penale şi de procedură penală a fost publicată în Monitorul Oficial în doar câteva ore după ce guvernul a adoptat-o, la scurt timp după miezul nopţii. Principalele modificări vizează abuzul în serviciu şi conflictul de interese, care sunt redefinite. Dar şi favorizarea făptuitorului şi perioada maximă în care poate fi făcut denunţul penal.

Constituţionalişti şi experţi în drept vorbesc despre consecinţele Ordonanţei de modificare a Codurilor Penale

Guvernul nu a făcut altceva decât să aplice deciziile Curţii Constituţionale, a declarat pentru TVR Gheorghe Iancu, profesor de drept constituţional şi fost Avocat al Poporului, referindu-se la ordonanţa de modificare a codurilor penale. Acum, însă, zeci de mii de dosare trebuie închise, iar cei condamnaţi vor fi eliberaţi, consideră judecătorul Cristi Danileţ, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

Bugetul pe 2017, în Parlament. Birourile permanente reunite au aprobat programul de dezbatere şi adoptare

Bugetul pe 2017, proaspăt adoptat de Guvern, e plin de măsuri sociale şi cheltuieli generoase. Marele câştigător este Ministerul Muncii, dar sunt prevăzute fonduri şi pentru aparatură din spitale, mâncare caldă în şcoli sau gratuitate pentru transportul feroviar în cazul elevilor şi studenţilor. Toate aceste cheltuieli sunt bazate însă pe o creştere economică pe care unii analişti o consideră nerealistă.

Premieră la Guvern. Departamentul pentru lupta antifraudă critică modificarea Codurilor penale

Înainte de adoptarea ordonanţelor, marţi, s-a înregistrat o premieră la Guvern. Departamentul pentru lupta antifraudă, aflat în subordonarea premierului Sorin Grindeanu, a atacat dur propunerile de modificare a Codurilor Penal şi de Procedură Penală. DLAF afirmă că proiectul îi pune în pericol capacitatea de anchetă. Departamentul antifraudă a respins conditionarea investigării abuzului în serviciu de plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Aglomeraţie la Centrul din Pipera după eliminarea timbrului de mediu

Eliminarea timbrului de mediu i-a făcut pe mulţi dintre cei care vor să îşi înscrie maşina să vină chiar din prima zi la Centrul din Pipera. La prima oră erau deja sute de oameni la coada. Mulţi au venit încă de  marţi seară, în speranţa că vor reuşi să îşi depună actele cât mai repede, dar listele nu s-au respectat.