Transportatorii, nemuțumiți că se discută doar despre ”Air Schengen” pentru România

Vestea că granițele Schengen s-ar putea deschide pentru România, însă doar pentru traficul aerian, îi nemulțumește pe transportatori. Care susțin că țara noastră va continua să aibă pierderi mari întrucât, la granițele cu Ungaria și Bulgaria, se vor forma cozi uriașe de tiruri. Anul trecut, camioanele de marfă au staționat echivalentul a peste 23 de milioane de ore în vămi. Transportatorii mai precizeaza că anual, au pierderi de 2,4 miliarde de euro, deoarece România nu face parte din Schengen.

Avarie la CET Grozăvești. Sute de blocuri din București au rămas fără apă și fără căldură

Mulți dintre locuitorii Capitalei, abonați la sistemul centralizat de termoficare, sunt condamnați să stea în frig și să se spele cu apă rece din cauza avariilor tot mai dese. Nu e o noutate, însă nici viitorul nu arată prea bine. Înlocuirea conductelor mai vechi de 40 de ani înaintează cu pași de melc. O recunoaște chiar Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan. În ritmul actual ar fi nevoie de 100 de ani, pentru întreaga rețea, timp în care conductele înlocuite acum și-ar consumă durata de exploatare de cel puțin două ori.

Zeci de percheziții în Satu Mare și în Maramureș, pentru trafic de droguri și act sexual cu minori. Dosar penal în cazul grupării conduse de un arestat la domiciliu

Polițiștii au făcut zeci de perchezii în Satu Mare și în Maramureș, după ce un bărbat, arestat la domiciliu, a fost acuzat că a continuat să organizeze petreceri cu droguri la care participau și minori, fiind încă lider al unui grup infracțional. Polițiștii au ajuns la persoanele bănuite că sunt membri ai acestei rețele, unde au găsit cantități mari de droguri de mare risc. Antonio Miclea are mai multe informații despre acest caz. Atenție! Urmează informații cu impact emoțional!

Vladimir Putin a inaugurat două noi submarine nucleare

Preşedintele rus Vladimir Putin a inaugurat luni două noi submarine nucleare care se vor alătura flotei ruse şi s-a angajat să continue să "crească puterea navală" a Rusiei, relatează AFP şi Reuters.

Anchetă la Iași, după ce un adolescent, o femeie și șoferul unui autobuz s-au bătut la capăt de linie

Anchetă la Iași, după ce într-un autobuz un tânăr de 16 ani, o femeie şi şoferul mijlocului de transport în comun s-au luat la bătaie. Adolescentul ar fi refuzat să composteze biletul şi nici nu ar fi vrut să coboare din autobuz. Scenele au apărut pe o reţea de socializare. Detalii are de la Iași Steliana Orăşanu. Atenție, urmează imagini și informații care vă pot afecta emoțional!

Cum vrea ONU să combată foametea în lume

Obiectivele Organizației Națiunilor Unite (ONU) includ reducerea cu 25% a emisiilor de metan de la animale, reducerea la jumătate a risipei alimentare și gestionarea durabilă a pescuitului până în 2030, scrie The Guardian.

The Conversation: Cum tehnologia ne confiscă timpul liber și cum am putea îndrepta asta

Deși tehnologia pare că ne ajută să câștigăm timp, pentru că multe operațiuni care până acum necesitau deplasări, așteptări, sunt acum la un click distanță, studiile arată că, de fapt, tehnologia ne umple și mai mult programul, iar oamenii nu mai știu cum e să nu facă nimic, scrie The Conversation. Redactorii articolului cred că tot tehnologia ar putea fi cheia pentru a ne recăpăta timpul liber.

Aderarea Ucrainei la UE ar absorbi circa 17% din bugetul comunitar, estimează Institutul Economic German

Costurile financiare ale unei aderări a Ucrainei la UE pentru actualul buget multianual al blocului comunitare până anul 2027 ar fi cuprinse între 130 de miliarde şi 190 de miliarde de euro, adică până la 17% din bugetul UE ar trebui alocat Ucrainei ca ţară beneficiară netă de fonduri europene, potrivit unei cercetări efectuate de Institutul Economic German (IW) şi publicate luni de agenţia EFE.