R. Moldova dă duminică primul test dintr-un ciclu electoral esențial pentru confirmarea parcursului proeuropean: alegerile locale. Maia Sandu: "Doar votul vostru poate fi mai puternic decât încercările de vindere a Moldovei"

După o campanie desfășurată sub semnul a numeroase provocări și atacuri hibride din partea unor forțe sprijinite de Kremlin, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe cetățeni să vină la vot și să nu întoarcă țara din drumul spre Uniunea Europeană. Scrutinul are loc cu doar câteva zile înainte de publicarea raportului prin care Comisia Europeană va recomanda începerea negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova.

Românii sunt tot mai puțini și mai în vârstă. Avem cea mai mică rată a natalităţii din anii '90 până în prezent, iar în 2022 s-au născut cei mai puţini copii din ultimii 30 de ani

Suntem tot mai puţini şi tot mai bătrâni. Avem cea mai mică rată a natalităţii din '90 şi până în prezent, iar infertilitatea este una din principalele cauze. Autorităţile nu au o strategie care să oprească declinul populaţiei. Singura măsură pe care o ia statul român ca să crească demografia este Programul Național Social pentru Creșterea Natalității. Însă nu toate cuplurile se pot bucura de acest ajutor. Sociologii spun că prioritar este ca autorităţile să investească în aducerea de forţă de muncă străină, care să acopere deficitul care se adânceşte de la an la an.

"Copii, femei și bătrâni au fost sacrificați, uciși, arşi de vii, răpiți din casele lor". Patru săptămâni de la atacul Hamas asupra Israelului. Peste 1.400 de morți, peste 240 de ostatici. Imaginile atrocităților nu pot fi difuzate vreodată

Sute de tineri care participau la un festival de muzică în deşert au fost ucişi cu sânge rece pe 7 octombrie, sute de copii şi bătrâni şi-au pierdut viaţa în atacurile Hamas, ori au fost luaţi ostatici din kibbutzurile în care trăiau liniştiţi. Șapte octombrie, o zi neagră pentru Israel, un punct de referinţă în istoria acestei ţări, considerat de mulţi drept cel mai grav atentat asupra evreilor, de la Holocaust încoace.

Propunere pentru o inițiativă legislativă: Timp limitat pe rețelele de socializare și condiționat de acordul părinților pentru copiii cu vârste sub 16 ani

Accesul copiilor care au mai puţin de 16 ani pe platforme precum Facebook, TikTok sau Instagram ar putea fi limitat şi condiţionat de acordul părinţilor. Iniţiativa legislativă se află în consultare naţională, iar psihologii sunt de părere că e nevoie ca statul să pună o barieră, pentru că tot mai mulţi adolescenţi pierd ore întregi în fiecare zi după ce cad în capcanele internetului.

Record de achiziții în ultima săptămână din octombrie, înainte de intrarea în vigoare a ordonanței care a limitat cumpărarea de consumabile, încheierea contractelor de studii și de consultanță

Record de achiziții publice în ultima săptămână a lunii octombrie. Instituțiile statului s-au înghesuit să cumpere consumabile, dar și să încheie contracte de consultanță și pentru studii. Totul rapid, înainte să intre în vigoare ordonanța care limitează astfel de cheltuieli.

Românii preferă mașinile la mâna a doua. Specialiștii atrag atenția că folosirea maşinilor uzate are consecinţe grave asupra mediului

Românii cumpără în continuare multe mașini la mâna a doua. Ultimele date arată că înmatriculările de mașini noi au crescut cu aproape 15% în primele zece luni din acest an, dar cele pentru maşini second hand s-au dublat. Specialiștii atrag atenția că folosirea maşinilor uzate, multe din import, are consecinţe grave asupra mediului, dar şi pentru siguranţa în trafic.

Stațiunile balenoclimaterice din România, la un click distanță. A fost lansată Balneomap, harta digitală a apelor minerale și termale

Turiştii care vor să îşi facă o rezervare într-o staţiune balneară din România pot folosi o aplicaţie în care pot găsi principalele destinaţii din centrul ţării şi pot afla care e cea mai potrivită în funcţie de afecţiunea pentru care caută tratament. Până acum, pe platformă au fost înregistrate 121 de localităţi, dar experţii lucrează în continuare pentru ca toate staţiunile de tratament să fie la un click distanţă.

Patrick Mouratoglou, mărturii în premieră în cazul Simonei Halep: Noi i-am recomandat acel supliment, s-a întâmplat să fie contaminat. Mă simt responsabil. Sunt încrezător că tribunalul independent va admite faptul că Simona nu s-a dopat, că e o victimă

Antrenorul Simonei Halep, Patrick Mouratoglou, vorbește deschis pentru prima dată despre faptul că el și echipa sa i-au recomandat, apoi achiziționat suplimentul contaminat. „Mă simt responsabil pentru ce s-a întâmplat, pentru că e echipa mea, deci practic eu i-am adus acest colagen. Am făcut toate testele posibile ca să putem determina că vorbim despre o contaminare. Sunt foarte încrezător că acest tribunal independent va admite faptul că Simona nu s-a dopat niciodată”, a afirmat antrenorul francez.