2x65 - TVR și UNESCO România împlinesc 65 de ani de existență. Evenimentul "Arc peste timp - 65 de ani de la aderarea României la UNESCO" încheie anul aniversar

Luni, 20 decembrie, are loc evenimentul online  ”România și UNESCO. Arc peste timp-65 de ani de la aderarea României la UNESCO și de la înființarea Comisiei Naționale a României pentru UNESCO”, care încheie anul aniversar UNESCO. Evenimentul va fi transmis online pe pagina de Facebook a Ministerului Educației și pe pagina de Facebook a Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO.

Expoziţie arheologică la Focşani

Descoperirile arheologice din situl vrâncean de la Bârsești sunt aduse pentru prima oară în fața publicului. Săpăturile de la Bârsești au început în anii 50 ai secolului trecut și au fost reluate după 2014. Expoziția poate fi vizitată până pe 20 ianuarie anul viitor.

COOLTURA "Jurnal intim" al lui Theodor Pallady, la Muzeul Național de Artă. O parte din expoziție este dedicată relației de caldă prietenie pe care Pallady a avut-o cu Henri Matisse

La 150 de ani de la naşterea lui Theodor Pallady, Muzeul Naţional de Artă îi consacră patru expoziţii inedite. Mergem astăzi la Palatul Regal, unde, sub titlul "Jurnal intim", sunt reunite tablouri care prezintă o temă predilectă a pictorului: femeia în intimitatea ei. Multe dintre lucrări n-au mai fost expuse din 1971, de la marea retrospectivă Pallady de atunci.

Concert extraordinar de Ziua Națională, la TVR. Gabriel Bebeșelea va dirija două orchestre de marcă, iar solist va fi violoncelistul Andrei Ioniță

Muzicieni din România şi Republica Moldova cântă împreună, de Ziua Națională. Concertul eveniment va avea loc la ora 19.00, pe scena Sălii Radio. Îl transmitem în direct pe TVR1 și va fi retransmis și de TVR Moldova! Gabriel Bebeșelea va dirija două orchestre de marcă: Naționala de Cameră a Republicii Moldova și Orchestra de Cameră Radio. Iar solist va fi violoncelistul Andrei Ioniță.

COOLTURA "Aplauze pentru poet", proiect online de promovare a poeziei românești

Eminescu, Arghezi, Nichita Stănescu, Bacovia şi alţi câţiva mari poeţi circulă pe internet sub forma unor recitaluri susținute de actori cunoscuţi de la noi, în engleză şi română. Vorbim despre "Aplauze pentru poet", un proiect online inedit de promovare a poeziei româneşti, realizat de asociaţia "The Culture Club", în colaborare cu parteneri publici şi privaţi.

"The Show Must Go On". Se împlinesc 30 de ani de la moartea lui Freddie Mercury

A avut o viaţă de film, în care a sfidat stereotipurile, și o voce care a schimbat lumea muzicii. La 24 noiembrie se împlinesc 30 de ani de la moartea lui Freddie Mercury - cântăreț, compozitor, textier, vocalist al celebrei trupe britanice rock Queen. Mercury a fost unul dintre marii muzicieni ai secolului 20 și, potrivit unora, ai tuturor timpurilor.

Târgul de carte Gaudeamus, din nou în format exclusiv online. 82 de standuri virtuale ale editurilor, peste 100 de evenimente organizate de la distanță

Este în plină desfășurare a 28-a ediție a Târgului de carte Gaudeamus, organizat de Radio România. Întâlnirea dintre cititori și scriitori are loc și în acest an doar în spațiul virtual, din cauza pandemiei. Peste 80 de edituri le propun iubitorilor de carte apariții eveniment sau cele mai vândute cărți din ultima perioadă. Reducerile sunt și ele pe măsură.