"O usturătoare satiră socială, un film provocator" - presa internațională, despre filmul ''Babardeală cu bucluc sau porno balamuc'', câștigător al Ursului de Aur

Ursul de Aur pentru Radu Jude la Berlin cu lungmetrajul "Babardeală cu bucluc sau porno balamuc". O usturătoare satiră socială, un film provocator - așa sună cronicile internaționale entuziaste. A fost o ediție online a Berlinalei, decernarea premiilor va avea loc în iunie. Radu Jude mai are un Urs de Argint, câștigat în 2015 cu Aferim. "Babardeală cu bucluc sau porno balamuc" este un film susținut de TVR.

Expoziție cu autoportrete și anemone semnată Vasile Mureşan Murivale, la galeria Căminul Artei din centrul Capitalei

În centrul Capitalei, la galeria Căminul Artei, a fost deschisă expoziţia lui Vasile Mureşan Murivale, o binecunoscută figură boemă a lumii noastre artistice. Expoziția ţine până pe 1 martie și combină o serie de autoportrete cu naturi statice înfăţişând deja faimoasele sale anemone. Vizitatorului i se conferă un rol activ, e implicat într-un soi de căutare, descifrare de sensuri.

Cum construim împreună moștenirea Timișoara 2023? Un oraș digital, mai conectat, mai verde și mai sustenabil este conceptul Timișoarei – Capitală Europeană a Culturii pentru anii de după 2023

Peste 60 de parteneri culturali care derulează proiecte din Programul Cultural Timișoara 2023, reprezentanți ai finanțatorilor (Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Județean Timiș) și membri ai echipei Asociației Timișoara Capitală Europeană a Culturii, s-au reunit joi, 25 februarie, pentru a se coordona în privința colaborării în perioada următoare și a explora direcțiile ce vor fi urmate pentru a avea împreună o moștenire culturală, după anul 2023.

COOLTURA "Câmp de maci", o dramă psihologică inspirată din scandalul proiecțiilor de filme cu tematică LGBT, premiat la două festivaluri internaționale

Debutul în lungmetraj al regizorului de teatru Eugen Jebeleanu, "Câmp de maci", este apreciat la festivalurile internaţionale. Actorul Conrad Mericoffer, care are rolul principal, a fost premiat pentru interpretare în Spania şi Italia. Filmul pune în discuţie o problemă sensibilă în societatea noastră, homofobia, conceptul de identitate, vorbeşte despre dificultatea unui om care încearcă să ajungă la un echilibru între viaţa personală şi cea profesională. Deocamdată, filmul a fost prezentat doar peste hotare.