Cultură
Eveniment Corneliu Baba la Muzeul Naţional de Artă al României. Sunt expuse peste 80 de lucrări ale pictorului, cu ocazia lansării jurnalului său, "Confesiuni. 1944 - 1965". În premieră, pot fi văzute picturi din colecţia personală a artistului, dar şi altele, împrumutate Muzeului de Artă din Timişoara.
Cornel Constantiniu a lansat două albume în prezența prietenilor și a primit "Discul de Aur" pentru întreaga activitate
Cornel Constantiniu este o voce care a făcut istorie în peisajul muzical românesc. Ieri, îndrăgitul interpret și-a lansat două albume speciale, "N-aţi văzut o fată?" şi "Nu e prea târziu", cu cele mai ascultate piese, în prezența celor mai buni prieteni.
"Coriolanus", premieră-eveniment la Teatrul Bulandra. Regizorul Alexandru Darie surprinde actualitatea textului shakespearian
În cadrul Festivalului Naţional de Teatru avem o premieră-eveniment, "Coriolanus" de Shakespeare, la Teatrul Bulandra, în regia lui Alexandru Darie. Regizorul spune că e revenirea lui la teatrul politic. Textul chestionează raportul dintre cetăţean şi stat, cum funcţionează o democraţie, cum poate fi ţinut în frâu populismul. Spectacolul înseamnă şi o realizare actoricească, a lui Şerban Pavlu în rolul principal.
EXCLUSIVITATE Un portughez promovează România. Fotograful Jose Luis Jorge a descoperit țara noastră datorită jurnalului unui renumit călător
Un portughez promovează România la Mănăstirea Batalha, unul dintre cele mai vizitate locuri din lume. Jose Luis Jorge a expus 40 de fotografii ale reședințelor regale din România pe care le-a vizitat, după ce a descoperit un jurnal al lui Fernando Lara Reis, cel mai mare călător din secolul trecut. Acesta povesteşte cum a vizitat România în 1932 şi a început să o îndrăgească, după ce a fost oaspetele Reginei Maria, la Cotroceni. Un reportaj în exclusivitate, realizat de Camelia Csiki.
COOLTURA | Les Films de Cannes à Bucarest. Peste 100 de proiecții ale celor mai apreciate filme de la Cannes, premiere și avanpremiere. Iranianul Asghar Farhadi a confirmat prezența
Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest începe vineri seară în Capitală, la Arad și la Timișoara. Festivalul a fost inițiat acum 9 ani de regizorul Cristian Mungiu. E o ocazie să vedem cele mai bune și mai premiate filme ale anului, unele dintre ele în proiecții unice în România. Festivalul îi aduce un omagiu lui Lucian Pintilie, stins din viață anul acesta. Integrala filmelor sale va rula la Cinema Muzeul Țăranului și la Cinemateca Union.
COOLTURA | Începe Festivalul Național de Teatru! 100 de evenimente în 11 zile de festival
Astăzi începe Festivalul Național de Teatru! Vedem ce e mai bun, mai interesant în materie de spectacole în toate teatrele din țară. Sunt peste 100 de evenimente în cele 11 zile de festival, inclusiv 6 producții internaționale, o șansă să vedem care sunt tendințele în teatru și în dans pe plan mondial.
COOLTURA Platforma Internațională de Teatru București. Festivalul se ține la Arcub, de luni până duminică
Un tip de teatru social, care nu are legătură cu piesele clasice, este pus în lumină de un mini-festival ajuns la a V-a ediție - "Platforma Internațională de Teatru", la ARCUB, în Capitală. În anul Centenarului Marii Uniri, și festivalul vorbeşte despre istorie, dar despre cea cu "i" mic, cu alte cuvinte despre poveştile oamenilor obişnuiți din România de astăzi.
COOLTURA Începe FESTin pe Bulevard! Zeci de spectacole la Nottara și pe scenele teatrelor partenere
Începe FESTin pe Bulevard la Nottara, un festival care ţine 10 zile. Sunt 34 de spectacole din 9 ţări. Tema se referă la criza comunicării de azi. Nu ratați duminică un show rusesc premiat cu "Masca de aur", "The Marusia", sau marţi, producția Teatrului Maghiar din Cluj, "Ilegitim", variata teatrală lui Adrian Sitaru, după filmul cu acelaşi titlu.
COOLTURA S-a deschis Muzeul Privat de Artă Recentă - "MARe"! O radiografie a artei românești din '60 până astăzi
Muzeul Privat de Artă Recentă se află într-o clădire nouă, cu 3 etaje și o mansardă, în Bulevardul Primăverii. Are o sală auditorium, bibliotecă, o cafeterie, o grădină. Vedeta expoziției permanente este un uriaș tablou, semnat de Țuculescu. Artistul străin invitat să expună este canadianul Jeff Wall.
Nume mari la Festivalul de Literatură FILIT, de la Iași. Scriitorul american Jonathan Franzen se numără printre invitați
Este unul dintre cei mai influenți gânditori ai planetei. Se află constant în topul celor mai importanți scriitori la nivel mondial. Jonathan Franzen a fost prezent la cea de-a treia seară a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași.
COOLTURA Regal de literatură la Iași. Vedetele FILIT 2018: scriitorii Jonathan Franzen și Jón Kalman Stefánsson
A început a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere de la Iaşi, FILIT. 5 zile, 300 de invitaţi din 23 de ţări, peste 130 de evenimente. Sunt câteva vedete internaţionale venite la Iaşi anul acesta, autori premiaţi - americanul Jonathan Franzen şi islandezul Jón Kalman Stefánsson. De altfel, Franzen va avea o întâlnire cu publicul şi la Bucureşti, sâmbătă seară, la cinema Muzeul Ţăranului. Programul include si o "Noapte albă a poeziei". Până sâmbătă dimineaţă, va fi un maraton de lecturi cu 50 de autori.
Doina Levintza şi Gianina Corondan, cu emisiuni noi în grila TVR 1, din 6 octombrie
O emisiune de şah, un program pentru cei interesaţi de construcţii şi amenajări interioare, un magazin de modă, tendinţe, show-biz, prezentat de Doina Levintza, o emisiune care intră "în culisele" muncii românilor şi ale unor meserii, cu Gianina Corondan - emisiuni noi la TVR 1 din 6 octombrie.
Toamna maratonului de știri la TVR 1. Emisiuni cu un format interactiv și știri din oră în oră în noua grilă
Dimineți tonice, cu toate știrile de care un telespectator bine informat are nevoie. Este propunerea TVR 1 din această toamnă. Oră de oră, jurnaliștii Televiziunii Publice vor aborda cele mai controversate subiecte și vor căuta perfectul într-o actualitate imperfectă. Și da, părerea dumneavoastră contează pentru noi.
COOLTURA Expoziție aniversară la Muzeul Colecțiilor, cu lucrări valoroase ale marilor artiști
Muzeul Colecţiilor de Artă a împlinit 40 de ani de la inaugurare. Și a deschis o expoziţie aniversară, "Portretul colecţionarului". Sunt prezentate lucrări favorite ale colecționarilor, portretele acestora, documente care le evocă personalitatea. Puteţi descoperi lucrări excepţionale de Luchian, Grigorescu sau Brâncuşi şi singurul Van Gogh din ţară.

