Cultură
Proiectul Griviţa 53 pentru construcţia unui teatru privat, iniţiat de regizoarea Chris Simion, a fost recompensat cu 20 de mii de euro la cel mai important concurs internaţional de arhitectură şi design sustenabil. Decernarea premiilor s-a făcut la Marsilia. Au participat peste 5 mii de proiecte din toată lumea.
Pelicula OCTAV, în cinematografe. Un omagiu ascuns adus dirijorului Sergiu Celibidache, un film despre prietenie, regăsire, împăcare
Intră de azi în cinematografe Octav, debutul în lungmetraj al lui Serge Ioan Celebidachi, fiul celebrului dirijor. Frumos filmat de italianul Blasco Giurato, e o invitaţie la explorarea trecutului. Un film care nu trebuia să fie despre tatăl regizorului, până când actorul din rolul principal, Marcel Iureş, a decis altfel.
Scriitorul sirian Adonis: Poezia poate deschide orizonturi care să ne permită să trăim stări de extaz și de adevăr, așa cum face și iubirea
Scriitorul sirian Adonis trăiește din anii '80 în Franța. E printre numele vehiculate pentru Nobel an de an. A ajuns zilele acestea la Festivalului Internațional de Carte Transilvania de la Cluj. Și-a lansat acolo cartea sa eseu, "Islamul și violența". După el, extremismul musulman de azi e, de fapt, o reîntoarcere la începuturile sângeroase ale islamului unic, neschimbat de-a lungul timpului. A fost pe urmele lui Adonis jurnalistul Vasile Hotea-Fernezan de la Cluj.
Laureatul Nobel pentru Literatură Gao Xingjian: Literatura eliberează gândirea. Ajungem în stare să gândim cu propria minte, nu manipulați
Laureatul premiului Nobel pentru Literatură din 2000, chinezul Gao Xingjian, participă la Festivalul Internațional de Literatură de la Iași. E o personalitate cu multiple faţete - scriitor, pictor, cineast. În interviul pentru Cooltura, nu a vrut să vorbească prea mult despre viaţa lui petrecută în China până la 47 de ani. De altfel, se consideră un premiat Nobel francez.
De la Marele Blond cu un pantof negru la OCTAV-o poveste a propriei vieți. Interviu cu muzicianul Vladimir Cosma,o legendă a cinematografiei
"Am vrut întotdeauna să păstrez identitatea muzicală românească pentru că eu cred că e mai bine să fii tu însuţi decât să îi copiezi pe americani sau pe francezi", mărturisea compozitorul francez de origine română Vladimir Cosma acum 6 ani, la TVR. Filmul "OCTAV", care are astăzi premiera de gală, este pentru el "un eveniment foarte important". Deşi nu e prima peliculă românească pentru care scrie muzica (a mai făcut muzică şi pentru filmul lui Horaţiu Malele "Funeralii fericite"), cu "OCTAV" s-a identificat.
Concert printre nori. Opt studenţi clujeni de la Academia de Muzică au cântat în avion
Câţiva studenţi clujeni au susţinut concerte la înălţime. Au interpretat în avioane, hit-uri româneşti şi internaţionale. Pasagerii s-au bucurat din plin de surpriză şi au spus că, datorită simfoniei de dincolo de nori, călătoria li s-a părut mai scurtă.
EXCLUSIV COOLTURA De la Enescu la "dor". Interviu cu Leo Hussain, dirijorul "Oedip" la Covent Garden
La Londra a venit să vadă Oedipul concertant la Royal Festival Hall şi dirijorul producţiei de la Covent Garden de anul trecut, Leo Hussain. Oedip prezentat atunci în premieră britanică era un triumf. Graţie lui Enescu, Leo Hussain e familiarizat cu intraductibilul "dor" românesc.
EXCLUSIV COOLTURA Rolul lui Oedip, un maraton pentru interpreți - Interviu cu bas-baritonul francez Paul Gay
Oedipul lui George Enescu este un rol solicitant. Cel mai greu este actul III, când Oedip află că şi-a ucis tatăl şi şi-a luat de soţie mama. Vă oferim o analiză aparte a operei lui Enescu cu bas-baritonul francez Paul Gay, interpretul lui Oedip. Un interviu în exclusivitate realizat de Mirela Nagâț.
EXCLUSIV COOLTURA Vladimir Jurowski, directorul festivalului Enescu: "Între mine şi Enescu e un soi de conexiune de suflet, îi simt muzica"
Dirijorul Vladimir Jurowski a prezentat la Londra Oedipul concertant cu care a deschis festivalul Enescu anul acesta. Realizatoarea emisiunii Cooltura, Mirela Nagâț, a reuşit să îi ia la Londra un interviu în exclusivitate, la sediul Institutului Cultural Român de acolo. La ICR-ul din Londra, Jurowski a fost aplaudat într-o ipostază mai puţin obişnuită - de acompaniator la pian al sopranei Gabriela Iștoc, într-un minirecital Enescu.
Lucrări în premieră la Festivalul Internațional Aurel Stroe
Anul acesta, la Festivalul Aurel Stroe au fost prezentate şi câteva lucrări în premieră. Festivalul care poartă numele unuia dintre cei mai importanţi compozitori români a ajuns la ediţia a noua.
Muzica lui George Enescu la Royal Festival Hall. Cronici internaționale elogioase după Oedip
Oedipul concertant la Londra a fost un succes. Două mii de oameni au aplaudat cu căldură în faimoasa Royal Festival Hall. Cronicile internaţionale au fost elogioase. Toată lumea vorbeşte acum despre felul în care muzica lui Enescu îşi croieşte drumul spre celebritate.
Două filme românești în competiția oficială de la San Sebastian. Directorul festivalului: "Ne-au surprins pe toţi"
Povestea de dragoste dintre doi bărbaţi din cartierul Ferentari, Bucureşti, a fost proiectată la Festivalul de Film de la San Sebastian. "Soldaţii. Poveste din Ferentari" este al doilea film românesc prezent anul acesta în competiţia oficială şi a generat reacţii pozitive în rândul publicului. Un reportaj de Felix Damian.
Echipă actor-reporter pentru un "Breaking News". Andi Vasluianu și Adelin Petrișor despre meseria de jurnalist și despre povestea unui film
"Breaking News" filmul, nu știrea, a avut premiera națională miercuri seară. Andi Vasluianu interpretează rolul reporterului care trebuie să facă poate cel mai greu material din viața lui - cel despre moartea operatorului care îl însoțea la o filmare. Pentru documentare, Andi Vasluianu a vorbit și cu colegul nostru, Adelin Petrișor. Aflat în Portugalia, Adelin a transmis un mesaj special despre colaborarea cu Andi.
Festivalul de Film din San Sebastián. România este reprezentată de filmul "Pororoca", regizat de Constantin Popescu
Cinematografia românească este reprezentată pentru prima oară la Festivalul de Film din San Sebastián. Două filme inspirate din realitatea românească concurează alături de alte 16 pelicule, la prestigiosul festival din Țara Bascilor, aflat la a 65-a ediție. Un reportaj de Felix Damian.

