"Cinematografia salvează România". A început Festivalul Filmului European, ediția 21

Festivalul Filmului European, ajuns la a XXI-a ediţie, a început la Bucureşti. Sunt 60 de filme din 25 de ţări. În filmul european contează mai mult viziunea autorului decât interesul financiar al unui investitor, iar cînd cineastul are deplină libertate se pot naște filme autentice, neconvenționale, îndrăznețe. Festivalul exploatează în aceasta ediţie mai ales capacitatea cinemaului de a stârni dezbatere.

"Pelinul negru", cel mai nou roman al scriitoarei Ioana Nicolaie, este o tulburătoare poveste despre efectele tragediei de la Cernobîl

Scriitoarea Ioana Nicolaie a lansat recent un roman despre efectele tragediei de la Cernobîl, "Pelinul Negru". Autoarea povesteşte că sâmburele din care-a încolţit cartea stă într-o vizită făcută la o şcoală specială în anii '90. Erau multe fetiţe acolo cu handicap fizic sau psihic. Şi toate te luau de mână și te întrebau: "Mama, când mă duci acasa?" își amintește scriitoarea. E o carte despre destinul unei fetiţe născute cu probleme la câteva luni după accidentul nuclear. O voce de copil singulară în literatura noastră.

Conducerea Teatrului Odeon se plânge că Primăria Capitalei i-a pus în pericol stagiunea. Reacția PMB

Teatrul Odeon trage un semnal de alarmă. Directoarea, Dorina Lazăr, și actorii au ieșit azi în faţa presei, după ce Primăria a cerut mutarea atelierelor pe care Odeonul le are în fostul spaţiu al Teatrului Giuleşti. Totul ar trebui făcut în 30 de zile, doar că lucrurile n-au unde să fie mutate în altă parte. Iar fără ateliere, activitatea teatrului va fi paralizată. După ce conducerea teatrului Odeon a făcut publică situaţia în conferinţa de presă, în această seară Primăria Capitalei a anunţat că va căuta un alt spaţiu pentru atelierele teatrului. În plus, va prelungi termenul de 30 de zile pentru eliberarea spaţiilor.

Muzician mort pe scenă, în timpul unui concert

Muzicianul și chitaristul american de rock Bruce Hampton a murit marți pe scenă într-un concert prin care sărbătorea împlinirea a 70 de ani alături de alți colegi muzicieni la Fox Theatre din orașul Atlanta (Georgia), au informat mass-media locale citate de EFE.

Expoziții noi la Muzeul Naţional de Artă Contemporană. Instalații video, retrospectivă Mihai Olos, grupul 2META

Cinci expoziţii în deschiderea sezonului de primăvară, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană. La parter găsiţi obiecte de artă scoase la lumină din depozite, sub titlul Triaj, la etajul I - o retrospectivă din opera lui Mihai Olos, la II - instalaţii video, la III - o amplă expoziţie a soţilor Pervolovici, iar la IV - un proiect al Irinei Botea Bucan.