Raport World Economic Outlook | Economia mondială nu se îndreaptă spre recesiune. Analist șef al FMI: Economiile europene au arătat o rezistență mai mare decât se preconiza

Fondul Monetar Internaţional a prezentat marţi o perspectivă mai favorabilă în cel mai recent raport World Economic Outlook, estimând că anul acesta economia mondială nu va intra în recesiune, inflaţia va încetini, iar economiile europene au arătat o rezistenţă mai mare decât se preconiza, transmit Deutsche Welle, AP şi Reuters.

Un bebeluş a venit pe lume într-un tren care circula pe ruta Franţa-Germania

Un băieţel care a primit numele Felix s-a născut duminică dimineaţă într-un tren de mare viteză care circula pe ruta Franţa-Germania, a precizat luni Societatea Naţională de Căi Ferate (SNCF) din Franţa, care operează garnitura de tren împreună cu Deutsche Bahn, societatea feroviară germană, informează AFP.

Cum va arăta încoronarea regelui Charles al III-lea. Detalii din culisele unei ceremonii istorice

Regele Charles al III-lea ar vrea ca fiul său cel mic, Harry și soția lui, Meghan, să participe la încoronarea programată în luna mai, scrie presa britanică. Jurnaliștii susțin că arhiepiscopul de Canterbury ar putea media discuțiile privind termenii participării. Regele Charles va primi, într-o ceremonie fastuoasă, sceptrul şi globul după 70 de ani de la momentul în care mama sa, Regina Elisabeta a II-a, a urcat pe tron.