Menajerele din Spania, drepturi egale cu ceilalți angajați. Contractele vor fi pe perioadă nedeterminată, iar angajatorul nu le va mai putea concedia fără motiv

Zeci de mii de românce care lucrează în Spania la curăţenie, în case, vor avea aceleaşi drepturi ca orice angajat care plătește contribuții la Sistemul de Asigurări Sociale. Decizia adoptată de Guvernul spaniol a fost așteptată ani la rând de cei considerați angajați esențiali, chiar şi în perioada pandemiei. Și premierul Pedro Sanchez consideră că astfel a fost reparată o mare nedreptate.