Extern
Staţia Spaţială Internaţională (ISS) a fost nevoită să efectueze o manevră neprogramată pe orbită, sâmbătă, pentru a evita coliziunea cu deşeuri spaţiale, informează DPA.
Slovenii îşi aleg un nou parlament. Scrutinul va stabili şi dacă premierul naţionalist de dreapta Janez Jansa rămâne la putere
Aproape 1,7 milioane de sloveni sunt chemaţi duminică la urne pentru a alege un nou parlament, într-un scrutin care va stabili şi dacă premierul naţionalist de dreapta Janez Jansa rămâne la putere, transmit dpa şi AFP.
FRANȚA | Campania electorală s-a încheiat. Cum este atmosfera înainte de vot
Campania electorală din Franța s-a încheiat. Emmanuel Macron, președintele-candidat, și Marine Le Pen, candidată de extremă dreapta, nu mai pot face mitinguri și nici nu se mai pot întâlni cu alegătorii. De asemenea, nu se mai pot difuza nici sondaje de opinie, care ar putea influență votul de duminică. Aproape 49 de milioane de francezi înscriși pe listele electorale sunt așteptați mâine să-și aleagă președintele pentru următorii 5 ani.
NORVEGIA | Program pentru salvarea vulpilor arctice
Vulpile arctice sunt pe cale de dispariţie. Şi singura speranţă este un program de reproducere pus la cale de un grup de cercetători din ţările nordice.
Război în Ucraina, ziua 59. Rusia cucereşte orașele mici, dar „fără progrese majore”. Situaţie tensionată în Mariupol. Harkov este sub bombe
Continuă luptele în estul și sudul Ucrainei, unde armata rusă încearcă să avanseze fără a reuși să destabilizeze pozițiile ucrainean de apărare. Rusia cucereşte orașe mici, dar „nu realizează progrese majore”. La Mariupol a fost anunțată formarea unor culoare de evacuare pentru civili, însă autoritățile ucrainene au avertizat populația să fie atentă la unele capcane pe care le-ar putea întinde rușii. În același tip, batalionul Azov, baricadat în combinatul Azovstal a dat publicității imagini cu copiii care își petrec Paștele în măruntaiele pământului fără a ști dacă vor mai ieși vreodată de acolo. Orașul Harkov este supus bombardamentelor intense ale armatei ruse, iar în sud.
IERUSALIM | Biserica Sfântului Mormânt, centrul de interes pentru creştinii ortodocşi. Aceștia sărbătoresc la noapte Învierea Domnului
Mii de credincioși ortodocși așteaptă aprinderea "focului sacru" în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Coborârea "Luminii |Sfinte" pe pământ este momentul culminant al creștinismului ortodox.
Patriarul Kirill al Moscovei pledează pentru depăşirea conflictelor în mesajul său de Paştele Ortodox
Patriarhul Kirill, şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, a pledat sâmbătă pentru pace şi depăşirea conflictelor, într-un mesaj transmis cu ocazia Paştelui Ortodox, relatează EFE.
LUMEA AZI | Alegeri prezidențiale în Franța. Care este atmosfera la mai puțin de o zi până la deschiderea urnelor
Mai puțin de o zi până la deschiderea urnelor în Franța care decide mâine cine va fi președintele republicii în următorii 5 ani. Unica dezbatere televizată dintre cele două tururi nu a adus mari modificări în opțiunile electoratului.
LUMEA AZI | Finlanda și Suedia mai aproape de NATO. Rușii sunt furibunzi și amenință că își vor întări capacităţile militare
Aderarea Finlandei la NATO a intrat în linie dreaptă. Parlamentul de la Helsinki a început dezbaterile în acest sens. Firește că rușii sunt furibunzi și amenință că își vor întări capacitățile militare, inclusiv cele nucleare, în regiunea baltică dacă Finlanda și Suedia vor intra în Alianță.
Ucraina: Regatul Unit susţine că forţele ruse nu au realizat progrese majore în ultimele 24 de ore
Forţele navale ruse nu au realizat progrese majore în ultimele 24 de ore în pofida intensificării activităţii, în condiţiile în care contraatacurile ucrainene continuă să le obstrucţioneze eforturile, a anunţat sâmbătă serviciul britanic de informaţii militare, relatează Reuters.
Nou accident într-o mină din Polonia: Zece dispăruţi (companie)
Zece persoane sunt date dispărute în urma unui al doilea accident produs în această săptămână într-o mină de cărbune din Polonia, a anunţat sâmbătă compania minieră JSW într-un comunicat, relatează AFP.
Naufragiul crucişătorului Moskva: Rusia anunţă un bilanţ cu un mort şi 27 de dispăruţi
Un marinar şi-a pierdut viaţa şi alţi 27 sunt în continuare daţi dispăruţi după naufragiul crucişătorului Moskva săptămâna trecută, a anunţat vineri Ministerul rus al Apărării, recunoscând pentru prima dată victime, notează AFP.
BUNDESBANK | Germania ar pierde 5% din PIB în cazul unui embargo asupra gazelor ruseşti
Un embargo european imediat asupra gazelor naturale importate din Rusia ar putea costa Germania anul acesta până la 5% din PIB-ul său, potrivit unei estimări publicate vineri de Banca Centrală a Germaniei, relatează AFP.
Poşta ucraineană, atacată cibernetic după ce a vândut timbrul care celebrează scufundarea crucişătorului rus Moskva
Serviciul poştal ucrainean Ukrposhta a anunţat vineri că a fost ţinta unui atac cibernetic, după ce mai devreme săptămâna aceasta a pus în vânzare un timbru care celebrează scufundarea crucişătorului rus Moskva, transmite Reuters.

