Un film despre eutanasie a impresionat la Cannes

Festivalul de la Cannes a continuat aseară cu premieră celei mai recente pelicule semnate de regizorul francez Francois Ozon. Producția aduce în discuție o tema sensibilă și controversată: sinuciderea asistată. Filmul are în centru relația dintre un tată care vrea să fie eutanasiat și fiica să mai mare căreia îi cere să-l ajute în acest sens.

Val de căldură neobișnuit în țările nordice, chiar și aproape de cercul polar

Țara lui Moș Crăciun, Laponia, se topește. Termometrele au înregistrat cea mai călduroasă zi din ultimii 107 ani. De altfel, de câteva zile, țările nordice se confruntă cu un val de căldură neobișnuit. Sunt regiuni în care, în această perioadă a anului, temperatura nu ar trebui să depășească 20 de grade, iar acum sunt peste 30. Arșiță în Suedia sau nopți tropicale în Norvegia, cam acesta este tabloul.