Blue Origin va trimite pentru prima dată oameni în spațiu pe 20 iulie

Compania de turism spaţial Blue Origin va trimite pentru prima dată oameni în spaţiu pe 20 iulie, timp de câteva minute, iar unul dintre locurile disponibile la bordul vehiculului său spaţial a fost scos la licitaţie pentru publicul larg, au anunţat miercuri reprezentanţii acestei companii înfiinţate de miliardarul american Jeff Bezos, relatează AFP.

Al doilea val avansează imparabil în India; nou record de infectări şi de decese

India a înregistrat joi un nou record de infectări cu noul coronavirus, raportând 412.262 de cazuri în ultimele 24 de ore, precum şi cel mai mare număr de decese înregistrat până la această dată, în plin val doi al pandemiei de COVID-19, care a provocat o penurie de oxigen medical şi de paturi în spitale, relatează EFE.