Franţa: Sporesc presiunile asupra Danone şi Nestle pentru a reduce preţurile. Președintele Macron a criticat companiile pentru că menţin preţurile ridicate, în pofida reducerii inflaţiei

Cel mai mare producător mondial de produse alimentare ambalate, Nestle, şi gigantul din domeniul lactatelor Danone, se bazează pe veniturile din Franţa mai mult decât în orice altă ţară din Europa Occidentală, cea ce sporeşte importanţa mizei la negocierile de preţ care vor începe luna viitoare, transmite Reuters.

Fermierii francezi sunt terorizați de furturi. În ciuda măsurilor de protecție și a patrulelor de poliție, recoltele sunt în pericol

Agricultorii din Franța se plâng că lucrează în pierdere din cauza furturilor. În ciuda măsurilor de protecție și a patrulelor de poliție, recoltele sunt în pericol. Fermierii spun, că din cauza inflației crescute și a scăderii puterii de cumpărare, prețurile la legume și fructe au crescut, iar furturile s-au înmulțit.

Exod în Nagorno-Karabah, de teama unor epurări etnice. 120.000 de etnici armeni vor pleca în Armenia

Exod al etnicilor armeni din regiunea Nagorno-Karabah, care va intra sub administrația Azerbaidjanului. De teama unor epurări etnice, numărul total al refugiaților ar putea ajunge la 120 de mii, adică toată populația acestei regiuni disputate de Armenia și Azerbaidjan. Zona a fost permanent în stare de conflict în ultimii 30 de ani, însă o recentă operațiune militară azeră a dus la înfrângerea separatiștilor armeni.

Incident în Kosovo. Bărbați înarmați au luat cu asalt o mănăstire ordodoxă sârbă. Un polițist kosovar a fost ucis

Situaţia din nordul Kosovo era în continuare haotică duminică, după ce un poliţist a fost ucis, iar bărbaţi înarmaţi s-au baricadat într-o mănăstire ortodoxă sârbă, autorităţile kosovare denunţând "crima organizată susţinută de responsabili de la Belgrad", în timp ce Serbia a acuzat Pristina de "minciuni", relatează France Presse.