India a raportat 46.253 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2

India a înregistrat 46.253 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore, potrivit datelor oficiale publicate miercuri de Ministerul indian al Sănătăţii, care confirmă că numărul cazurilor a început să crească din nou în anumite regiuni ale ţării, inclusiv în capitala New Delhi, informează Reuters.

Corespondență din SUA. Sute de protestatari în fața Casei Albe. Marile orașe se pregătesc de manifestații

În multe orașe din Statele Unite au început deja protestele. Inclusiv la Washington, în fata Casei Albe, sute de anarhiști și susținători ai mișcării Black Lives Matter au manifestat în stradă. Protestatarii au incendiat steagul american, au aruncat cu fumigene și au strigat lozinci anticapitalism. Un reportaj din Statele Unite, realizat de Ramona Avramescu și Sorin Eșeanu.

NOAPTEA AMERICANĂ | Bătălia candidaților la postul de vicepreședinte. Cine sunt Kamala Harris și Mike Pence

"Secunzii" sunt la aceste alegeri prezidențiale poate mai importanți ca niciodată. Ne referim la candidații pentru postul de vicepreședinte: Mike Pence, de 4 ani vicepreședintele lui Donald Trump, și Kamala Harris, în tandem cu Joe Biden. Vicepreședinții sunt importanți și ținând cont de vârsta viitorului președinte. Biden are 78 de ani, ar fi cel mai vârstnic președinte care își începe primul mandat, iar Trump are 74 de ani.

NOAPTEA AMERICANĂ | Relațiile dintre Statele Unite și Uniunea Europeană au avut de suferit în ultimii 4 ani

Negocierile pentru acordul comercial dintre cele două blocuri au fost blocate, iar președintele american a manifestat porniri protecționiste în relația cu partenerii economici, fiind pe punctul de a declanșa un război economic cu Uniunea Europeană. Cum vor arăta relațiile dintre cele două blocuri în următorii 4 ani este una din principalele necunoscute, la care vom afla răspunsul odată cu rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA.

NOAPTEA AMERICANĂ | Donald Trump a modificat paradigma politicii externe americane

Donald Trump a abordat pragmatic provocările externe, într-un stil inconfundabil. A cerut aliaților din NATO să-și crească substanțial contribuțiile pentru apărare, s-a implicat în semnarea unor acorduri istorice în Orientul Mijlociu , s-a intâlnit de câteva ori cu liderul de la Phenian și a adus relația cu China într-o situație de confruntare. Un bilanț al primului mandat cu realizări și controverse în domeniul politicii externe - o analiză de Loara Ștefănescu.

NOAPTEA AMERICANĂ | "Să rezistaţi instinctului de a da înapoi, să continuaţi să cereţi instituţiilor să rămână independente, să insistaţi că nimeni nu este deasupra legii". Joe Biden, prietenul României

În cele două mandate ale administrației Obama, vicepreședintele Joe Biden a fost privit la București ca un adevărat prieten al României. A fost practic cel mai înalt oficial de la Casa Albă care a interacționat direct cu liderii statului român. Ne-a vizitat țara de două ori și i-a primit pe rând la Washington pe Traian Băsescu, Victor Ponta, Dacian Cioloș și pe Klaus Iohannis.

NOAPTEA AMERICANĂ. Procesul de vot pentru alegerea celui de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii s-a încheiat. Cursa este foarte strânsă

America a votat într-un context dificil pentru întregul glob. Pentru ca un candidat să câștige cursa pentru Casa Albă are nevoie de votul a cel puțin 270 de electori. Închiderea ultimelor circumscripţii în Insulele Aleutine din Alaska, miercuri, la ora 06:00 GMT, a pus capăt zilei electorale din SUA, într-un scrutin foarte strâns. Numărarea tuturor voturilor ar putea dura câteva zile.

Alegeri în SUA: Cele două Americi, în ziua votului. O corespondență de la trimisul special al TVR, Ramona Avramescu

Alegerile găsesc America mai divizată ca niciodată. Pentru prima dată în istorie, sărbătoarea democrației se transformă în teama de proteste violente, iar voturile a milioane de americani sunt puse la îndoială de președintele în funcție. Despre spaimele și așteptările americanilor în această zi decisivă, vedem mai multe, în reportajul realizat de trimișii noștri speciali la Washington, Ramona Avramescu și Sorin Eșeanu.

Alegeri SUA: Ziua decisivă. Americanii își aleg președintele

America își alege președintele. Sunt cozi la secțiile de vot din New York, Atlanta sau Houston. Peste 100 de milioane de oameni și-au exprimat opțiunea anticipat. Donald Trump și Joe Biden și-au însuflețit susținătorii la ultimele mitinguri, fiecare anunțând o mare victorie. Este posibil să nu aflăm numele noului președinte al Statele Unite mâine dimineață din cauza luptei foarte strânse la nivelul așa numitelor state-cheie.

NOAPTEA AMERICANĂ | Cum va arăta relația transatlantică după alegerile prezidențiale din Statele Unite? Viziunea secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană

Statele Unite au nevoie de Europa așa cum Europa are nevoie de Statele Unite pentru a face față provocărilor fără precedent ale lumii în care trăim. Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, este convins că relația transatlantică va funcționa în continuare, indiferent de cine câștigă alegerile în Statele Unite.

Alegerile americane se joacă pe fiecare stat în parte. Exerciții electorale pe ultima sută de metri

Americanii decid dacă îl mai lasă 4 ani la Casa Albă pe Donald Trump sau dacă îi dau votul democratului Joe Biden. Astăzi este ziua alegerilor, dar peste 100 de milioane de americani - mai mulţi ca niciodată - şi-au exprimat deja opţiunea prin corespondenţă sau prin votul anticipat. La nivel național, sondajele arată că Biden ar avea un avans, însă alegerile americane se joacă pe fiecare stat în parte. La nivelul statelor-cheie, diferența e de doar câteva procente, inclusiv în favoarea lui Trump.