Premieră științifică: Model embrionic, crescut artificial în Israel. Cercetător: Acesta nu poate fi implantat unei femei pentru că ar fi ilegal şi nu ar produce efectul dorit

Realizare științifică excepțională, dar care cu siguranță va ridica noi semne de întrebare din punct de vedere etic. O echipă de cercetare din Israel a reușit să creeze și să crească în laborator o entitate care are toate caracteristicile unui embrion uman în primele stadii de dezvoltare. Totul, doar din celule stem. Rezultatele studiului au fost publicate în celebra revistă științifică Nature.

Musk a închis reţeaua Starlink de teama că un atac ucrainean în Crimeea risca să conducă la represalii nucleare ruseşti

Elon Musk le-a ordonat anul trecut inginerilor săi să închidă reţeaua de sateliţi de comunicaţii Starlink care acţiona în apropierea coastelor peninsulei Crimeea pentru a zădărnici un atac insidios ucrainean asupra flotei ruse de la Marea Neagră, potrivit cărţii autobiografice a lui Musk semnată de scriitorul Walter Isaacson, relatează joi CNN.

ods AVETTIMSENT OMS

Avertisment al Organizatiei Mondiale a Sanatatii, referitor la cresterea numarului de cayuri de Covid in tarile din emisfera Nordica. Directorul general al OMS atrage atentia ca si in Europa s-a inregistrat o crestere a numarului spitalizarilor din cauza Covid. Pe de alta parte, Organizatia Mondiala a Sanatatii, atrage atentia si asupra focarelor de febra infectioasa si difterie din Bangladesh si Nigeria.

Franţa: Macron deschide calea organizării unui referendum privind imigraţia

Preşedintele francez Emmanuel Macron le va transmite curând liderilor de partide politice o propunere asupra simplificării procedurii de convocare a referendumurilor, care s-ar putea aplica pentru un referendum privind imigraţia, o temă în continuare foarte sensibilă în Franţa, relatează AFP.

Criză umanitară în Nagorno-Karabah. Doar organizațiile umanitare ajung în regiune

Regiunea Nagorno-Karabah, disputată de Armenia și Azerbaidjan, este în pragul unei crize umanitare de proporții. Autoritățile locale spun că unul din trei decese este cauzat de malnutriție. În primăvară, Azerbaidjanul a blocat principala cale de aprovizionare a regiunii, sub pretextul că Armenia își face provizii militare pe acolo. Militarii azeri permit doar accesul organizațiilor umanitare, care, însă, nu fac față aprovizionării.

Începe culesul viilor în Republica Moldova. Dogarii, care pregătesc butoaiele pentru vinul din roada nouă, recomandă recipiente din lemn de salcâm sau frasin

Forfotă în gospodăriile din Republica Moldova. Înainte să culeagă strugurii, viticultorii îşi pregătesc butoaiele în care să pună vinul din roada nouă. Dogarii au mult de lucru în această perioadă pentru a răspunde tuturor cererilor. Ei spun că doar butoaiele din lemn păstrează nealterată aroma unică a vinurilor basarabene.

Grecia: Manifestaţii contra noilor cărţi de identitate biometrice

Demnitari creştini ortodocşi şi cetăţeni credincioşi din Grecia s-au pronunţat în ultimele zile împotriva noilor cărţi de identitate biometrice pe care guvernul de la Atena a decis să le pună în circulaţie în viitor, aplicând o reglementare europeană, relatează AFP.

"Nu mai puneţi violatorii în lumina reflectoarelor"! Protest feminist anti Woody Allen, Roman Polanski şi Luc Besson, la Festivalul de Film de la Veneţia.

Festivalul de Film de la Veneţia a fost luni seară scena unui protest împotriva regizorilor Woody Allen, Roman Polanski şi Luc Besson, organizat de către mai multe grupuri feministe care au acuzat cel mai vechi festival de film din lume că "pune violatorii în lumina reflectoarelor", informează Ansa şi Screendaily.com, preluate de Agerpres.