Cum a reușit Islanda să devină campioana lumii la depistarea coronavirusului

Islanda a testat 10% din populaţie pentru noul coronavirus, iar această mică ţară, cu o populaţie de 364.000 de locuitori, a început depistarea cu o lună înainte ca primul pacient să fie confirmat pe teritoriul său, ceea ce poate fi considerat un caz de manual pentru gestionarea pandemiei, relatează miercuri AFP.

Paul McCartney susține interzicerea piețelor de animale vii din China

Sir Paul McCartney a făcut apel la interzicerea pieţelor ''umede'' din China, pe care le-a descris drept ''medievale'', în contextul presupunerilor pe scară largă - deocamdată nedovedite - conform cărora aceste locuri în care se comercializează animale vii reprezintă sursa pandemiei de coronavirus, relatează miercuri Press Association.

Fraudă complexă cu vânzări de măşti în Europa, dejucată de Interpol

O fraudă complexă cu vânzări de măşti, implicând direct sau indirect cinci ţări europene, a fost dejucată de Interpol, doi suspecţi fiind reţinuţi deja în Olanda, iar alţii le-ar putea urma, a anunţat marţi instituţia de cooperare poliţinească internaţională cu sediul la Lyon, citată de agenţia de presă EFE.

Portugalia. Locatarii dintr-un bloc din Lisabona petrec în fiecare seară

Pandemia de COVID-19 a însemnat, cel puțin pentru moment, sfârșitul petrecerilor. Iar liniștea s-a așternut peste orașe care până de curând vibrau de viaţă socială. O excepție este un cartier din Lisabona unde un adolescent și-a antrenat toți vecinii și în fiecare seară e petrecere, desigur cu respectarea regulilor de distanțare socială.

Trump: Eu decid când va fi redeschisă economia SUA

Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că, în cadrul măsurilor de relaxare a restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus, el este cel va decide când va fi redeschisă economia SUA, nu guvernatorii statelor americane, transmite Reuters.