Extern
Este vorba de un proiect finanțat de ONU și Uniunea Europeană la Beirut. Autobuzul este un adevărat refugiu pentru cei mici care, timp de câteva ore pe săptămână, se pot bucura de copilărie.
Scandal diplomatic. Polonia a decis să nu mai participe la reuniunea din Israel
Noul ministru israelian de externe a provocat un neobișnuit conflict diplomatic între țara sa și Polonia. Israel Katz a declarat într-un interviu că polonezii au colaborat cu naziștii în Al Doilea Război Mondial și i-a acuzat de antisemitism. În replică, premierul polonez și-a anulat vizita în Israel.
În pădurea tropicală a fost descoperită o specie de broască cu marsupiu despre care se credea că a dispărut de zeci de ani
O specie despre care oamenii credeau că a dispărut demult de pe Pământ a fost descoperită în pădurea tropicală a Ecuadorului.
Turism cu ochii acoperiți în Rusia. Orașul Ekaterinburg, descoperit prin auz, miros și pipăit
La Ekaterinburg, în centrul Rusiei, s-a deschis un circuit turistic pentru cei care vor să descopere lumea cu ajutorul altor simțuri în afară de cel al văzului. Turiştii sunt legaţi la ochi şi se plimbă în compania unui nevăzător, care le explică cum să acumuleze informații despre mediul înconjurător prin auz, miros sau pipăit. Corespondentul nostru, Liviu Iurea, are detalii.
Zăpadă neagră în Rusia
Zăpadă neagră! Locuitorii din regiunea Kuzbass, din Rusia, au avut surpriza de a se trezi cu casele și străzile acoperite de zăpadă închisă la culoare.
Florile olandeze, strivite de Brexit
Premierul britanic anunţă că va avea discuţii despre Brexit cu toţi sefii de stat şi de guvern ai ţărilor Uniunii Europene. Între timp, Olanda duce o amplă campanie mediatică pentru informarea companiilor în legatură cu riscurile unui divorţ fără acord. Comerţul cu flori va fi printre cele mai afectate sectoare, aşa că firmele olandeze se pregătesc pentru un impact dureros.
Deșeurile de pe orbita Pământului vor fi colectate cu un harpon spațial
Deşeurile periculoase de pe orbita Pământului au de acum un duşman de temut. A fost testat primul harpon spaţial, conceput pentru a străpunge şi aduna resturile care plutesc în atmosfera extraterestră.
Un american a deschis focul într-o fabrică, la aflarea veștii că e concediat. El a omorât cinci persoane civile și a rănit cinci polițiști
Un bărbat a deschis focul asupra foştilor colegi dintr-o fabrică de lângă Chicago. A omorât cinci oameni şi a rănit cinci poliţişti. Atacatorul fusese concediat cu doar câteva ore înainte. El a fost omorât de poliţişti.
Sydney: Patrule cu câini în jurul Operei, pentru a alunga pescărușii
Parcul din jurul celebrei opere din Sydney este zilnic bombardat de miile de pescăruşi care zboară în căutarea hranei. Niciun local în aer liber din zonă nu mai este sigur din cauza acestui atac zilnic. Municipalitatea a găsit deja soluţia: patrule cu câini.
Guvernul de la Madrid este nevoit să organizeze alegeri anticipate, după picarea bugetului
Refuzul majorității parlamentare de a susține proiectul de buget prezentat de cabinetul Pedro Sanchez l-a determinat pe premier să-i convoace pe spanioli la urne pe 28 aprilie.
Ambasadorul Vaticanului în Franța, anchetat pentru agresiune sexuală
Un nou scandal zguduie Biserica Catolică: ambasadorul Vaticanului în Franța e anchetat pentru agresiune sexuală.
Un fost director al FBI confirmă purtarea de discuţii vizând înlăturarea lui Trump
Fostul director interimar al Biroului Federal de Investigaţii (FBI), Andrew McCabe, a confirmat că la Departamentul Justiţiei al SUA s-au purtat discuţii despre înlăturarea preşedintelui Donald Trump, la doar câteva luni după instalarea acestuia la Casa Albă, transmite dpa, citată de Agerpres.
Scandal de spionaj în SUA. O femeie fost ofițer în serviciile secrete a fugit în Iran și a dezvăluit informații clasificate
Un scandal de spionaj zguduie America. O femeie care a activat în forțele aeriene a fugit in Iran și a dezvăluit informații secrete. Biroul Federal de Investigații consideră că acțiunea poate aduce atingere gravă securității naționale. În aceeași anchetă au fost trimiși în judecată și patru cetățeni iranieni.
Localitate invadată de urși polari. Zeci de animale terorizează populația din zona arctică a Rusiei
Un sat din zona arctică a Rusiei a fost ocupat de urși polari. Autoritățile au declarat stare de urgență și analizează măsurile care pot fi luate pentru rezolvarea crizei.

