Primele alegeri din Zimbabwe fără Mugabe

Cozi de kilometri pe străzile din Harare. Au loc primele alegeri din Zimbabwe fără Robert Mugabe, preşedintele care a condus ţara timp de aproape patru decenii.

Plouă în zonele afectate de incendii din Suedia

Suedia primește un ajutor nesperat după mai bine de zece zile de luptă cu incendiile de pădure: a început să plouă în zonele afectate. Dar, pericolul nu a trecut deoarece temperaturile rămân extrem de ridicate pentru peninsula scandinavă.

Căldura face ravagii în nordul Europei, iar în California arde vegetația

Lumea a intrat în zodia focului și specialiștii din toată lumea spun că se schimbă clima sub ochii noștri. Zilele acestea se înregistrează valori record de temperatură pe tot globul, iar seceta favorizează apariția incendiilor. De câteva zile, în Marea Britanie termometrele nu arată mai puțin de 37 de grade Celsius. Și belgienii se topesc de căldură, iar în Danemarca, din cauza secetei, câmpurile de turbă se autoaprind. Peste ocean, in California, este iadul pe pământ.