Cutremur de magnitudine 7.1, în sudul Mexicului. Zeci de persoane au murit, nu se știe câți oameni sunt prinși sub dărâmături

Potrivit agenției Reuters, cel puțin 42 de oameni și-au pierdut viața în zona Morelos, după un cutremur cu magnitudinea 7,1 care a lovit centrul Mexicului. Inițial, bilanțul a fost de 5 morți, însă autoritățile spun că nu poate fi determinat numărul celor aflați sub dărâmături. Coincidența face ca, exact în această zi, dar cu 32 de ani în urmă, în 1985, Mexicul să fi fost lovit de un seism cu magnitudinea 8, soldat cu peste 5000 de morți.

SUA sunt gata să distrugă Coreea de Nord dacă vor fi amenințate de regimul de la Phenian

Statele Unite sunt gata să distrugă Coreea de Nord dacă vor fi amenințate de regimul de la Phenian. Este avertismentul președintelui Donald Trump lansat de la tribuna Adunării Generale a Națiunilor Unite. De altfel, primul discurs al liderului de la Casa Albă, rostit în celebrul amefiteatru din New York, a sunat mai mult ca o foaie de parcurs.

Scene din "Lacul Lebedelor", montate în gara din Anvers

"Lacul Lebedelor" este poate cel mai cunoscut balet din lume. Dar șansa să-l vezi dansat la prima oră a dimineții, în timp ce aștepți trenul, este unică. S-a întâmplat în gara din orașul belgian Anvers, ocupată de 48 de dansatoare ale Baletului din Shanghai.