A nins la Sankt Petersburg. Cod roșu de caniculă în China

Vremea joacă feste multor ţări din emisfera nordică. Dacă în nordul continentului s-au înregistrat furtuni de proporţii, în Extremul Orient este cod roşu de caniculă. Cel mai straniu eveniment meteorologic s-a înregistrat la Sankt Petersburg, în Rusia. În plină luna a lui cuptor...a nins.

Președintele Poloniei anunță că nu va promulga două din cele trei legi de reformare a justiției, care au scos mii de oameni în stradă

Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a anunțat luni că nu va promulga două din cele trei proiecte de lege privind reforma justiției - pe cel privind  Curtea Supremă și pe cel care vizează Consiliul Național al Magistraturii. Potrivit criticilor, aceste reforme ar afecta independența justiției. Decizia vine după ce zeci de mii de oameni au ieşit în stradă, în semn de protest faţă de aceste legi care, în opinia lor, ameninţau democraţia şi subminau diviziunea puterilor din ţară.

Casa Albă s-a declarat deschisă față de înăsprirea sancțiunilor împotriva Moscovei

Casa Albă s-a declarat deschisă față de înăsprirea sancțiunilor împotriva Moscovei. Republicanii și democrații din Congresul SUA au ajuns la un acord asupra unui proiect de lege vizând adoptarea de noi sancțiuni împotriva Rusiei, Iranului și Coreii de Nord. Proiectul, care ar limita orice potențial efort al administrației Trump de a încerca să ridice sancțiunile impuse Moscovei, ar putea fi adoptat marți de Camera Reprezentanţilor.