China | Exporturile auto, în creștere fără precedent

Autoritățile de la Beijing afirmă că exporturile de mașini ale Chinei au crescut cu peste 75% față de aceeași perioadă a anului trecut - un salt uriaș în termeni procentuali. Valoarea totală?  Peste 16 miliarde de dolari. Asta în condițiile în care industria europeană de profil este în scădere, iar cea americană e mai mult orientată către piața internă.

Franţa interzice zborurile pe distanţe scurte, în numele schimbărilor climatice, şi trimite oamenii să meargă trenul

Franţa este prima ţară din lume care interzice cursele aeriene pe distanţă scurtă, de cel mult două ore și jumătate, dacă există tren ca alternativă rapidă. Măsura se aplică pentru avioanele care pleacă de la Aeroportul Orly din Paris spre Bordeaux, Nantes si Lyon.  Aviaţia contribuie cu până la 3 procente din poluarea mondială - şi cele mai poluante, per pasager, sunt tocmai cursele scurte.

Piața gazelor din Republica Moldova urmează să fie liberalizată și să devină mai transparentă

Anul acesta, urmează să fie finalizată separarea operatorului sistemului de transport de gaze din Republica Moldova, proces inițiat în 2011 și nefinalizat până în prezent. Va fi transpus regulamentul UE ce reglementează monitorizarea integrității și transparenței pieței angro de energie (cunoscut sub denumirea de REMIT), unul dintre principalele obiective fiind prevenirea acțiunilor de manipulare a pieței, relatează tvrmoldova.md, care citează Moldpres.

cowboy

Scene demne de un film... pe o Autostradă din Statul american Michigan. În imaginile surprinse de camerA de bord a unei maşini de Poliţie se vede cum un cowboy fugăreste o vacă scăpată de la fermă.