Actorul Gérard Depardieu, acuzat de 13 femei de violență sexuală

Potrivit unei anchete realizate de Médiapart, legendarul artist francez ar fi avut un comportament sexual deviant. 13 femei îl acuză de violenţe sexuale pe actorul francez, deja inculpat pentru suspiciunea de viol şi agresiuni sexuale asupra actriţei Charlotte Arnould.

ISW: Prigojin, patronul mercenarilor Wagner, încearcă să obțină controlul asupra unui partid din Rusia

Finanţatorul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, pare că îşi promovează aspiraţiile politice încercând să obţină controlul asupra unui partid politic rus, Rusia Justă – Pentru Adevăr, un partid de stânga considerat pro-Kremlin, condus în prezent de deputatul Serghei Mironov şi care are legături strânse cu socialiştii lui Igor Dodon, partidul fostului preşedinte al Republicii Moldova, relatează Meduza.

Biden consideră "complet ilegală" arestarea în Rusia a jurnalistului Evan Gershkovich. Moscova susţine că reporterul a încălcat legea

Preşedintele SUA, Joe Biden, a denunţat din nou marţi arestarea în Rusia a jurnalistului american Evan Gershkovich pentru "spionaj", calificând-o "complet ilegală", în timp ce Kremlinul a transmis că reporterul de la Wall Street Journal "a încălcat legile ruseşti" şi a fost prins "în flagrant", relatează AFP şi Reuters.

La încoronarea lui Charles vor fi folosite obiecte simbolice, vechi chiar și de 800 de ani: Coroana Sfântul Edward, sceptrul, globul și lingura în care va fi pus uleiul pentru ungerea monarhului

Mai sunt trei săptămâni până la încoronarea Regelui Charles al III-lea, iar prinţul Harry şi soţia sa nu au confirmat încă dacă vor participa la eveniment. Între timp, ies la iveală detalii uimitoare ale ritualului care va avea loc la Londra. Vor fi folosite obiecte simbolice, vechi chiar și de 800 de ani. Știrile TVR vă prezintă în exclusivitate traseul pe care regele îl va parcurge în ziua încoronării, de la Palatul Buckingham, la Catedrala Westminster.

„Armele nucleare sunt în primul rând arme politice”. Cum trebuie interpretată reacția calmă a NATO față de amplasarea armelor nucleare tactice ale Rusiei în Belarus? Răspunsurile experților

La începutul lunii aprilie, Rusia a furnizat Belarusului un complex de rachete balistice Iskander-M, care poate lovi adversarii cu focoase nucleare. În plus, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a declarat că unele dintre aeronavele belaruse pot efectua acum și lovituri nucleare.