Social
Inspectorii de la Protecţia Consumatorului sunt în alertă. Pe piaţă se vând jucării care îi pot răni pe cei mici. Părinţii trebuie să fie atenţi ca jucăriile să respecte categoria de vârstă, iar dacă sunt reproduceri după obiecte reale, cum sunt cuţitele, furculiţele sau pistoalele, copiii se pot juca cu ele doar sub supravegherea adulţilor.
A nins la munte, turiștii sunt deja pe pârtii. Prețuri la cazări și la închirierile de echipamente
Chiar dacă iarna nu s-a instalat în toată ţara, la munte a nins în aceste zile, iar peisajul a atras mai mulţi turişti decât se aşteptau cabanierii. La Straja, s-au deschis două pârtii, din cele 12, şi se schiază în condiţii foarte bune. Iar la Rânca sunt în jur de 3.000 de turişti în acest weekend.
#EuSuntRomania Povestea româncei Roxana Irimia, care pictează, la Madrid, portrete de țărănci în costume populare și creează rochii unicat
Roxana Irimia a devenit cunoscută după ce s-a stabilit în Spania, lângă Madrid, în urmă cu 17 ani. Pictează şi realizează creaţii vestimentare unicat, purtate de personalităţi din toată lumea. iar tablourile care înfăţişează portrete de ţărănci în costume populare sunt expuse în America şi Europa. Multe dintre lucrările ei pot fi admirate în aceste zile, în Madrid.
Tânără dintr-un centru cu dizabilități, găsită maltratată și subnutrită. Centrul de Resurse Juridice a sesizat Parchetul, pentru rele tratamente și tortură
A fost deschis dosar penal pentru abuz și rele tratamente în cazul tinerei dintr-un centru pentru persoane cu dizabilități din Zătreni, Vâlcea, care a fost găsită cu o fractură la un picior și cu malnutriție severă. Cazul a fost descoperit de reprezentanții organizației non-guvernamentale Centrul de Resurse Juridice, care au sesizat Parchetul și autoritățile din domeniul asistenței sociale. Au transmis și o scrisoare deschisă către președintele țării, către premier și ministrul Muncii. Atenție, imagini și informații cu puternic impact emoțional!
DECLARAȚIA SĂPTĂMÂNII Ursula von der Leyen, președintele CE: Cred că este de înţeles şi potrivit să avem această discuţie acum, despre cum am putea încuraja, să ne gândim despre vaccinarea obligatorie în Uniunea Europeană
Vaccinarea obligatorie anti-Covid, o idee care are mulți oponenți, e luată în calcul de șefa Comisiei Europene, după ce Austria a luat deja decizia de a impune obligativitatea imunizarii, iar Germania e pe punctul de a o implementa și ea. Ursula von der Leyen vorbește cu subiect și predicat despre necesitatea vaccinării în declarația săptămânii.
LUMEA AZI Evreii din întreaga lume sărbătoresc Hanuka, sărbătoarea luminii
În această perioadă, evreii din întreaga lume sărbătoresc Hanuka - numită și „sărbătoarea luminii". La origine, comemora resfințirea templului de la Ierusalim după o victorie importantă, iar în zilele noastre este celebrată prin aprinderea menorei, sfeșnicul cu șapte lumânări.
Supraveghere video pe Muntele Tâmpa din Brașov, după ce mai multe locuri din rezervația naturală au fost vandalizate
Inscripţii de tip graffiti au ajuns şi pe vârful Muntelui Tâmpa. Sunt braşoveni sau turişti care vandalizează astfel stânci, panouri de informare turistică sau ziduri. Cei care au grijă de Rezervaţia Naturală Tâmpa curăţă urmele de vopsea, însă nu durează mult şi apar altele. Pentru a-i prinde pe cei care mutilează astfel natura vor fi instalate camere de supraveghere.
Fapte bune la un restaurant vegan. O tânără din Cluj-Napoca direcționează profitul afacerii către cauze sociale
Mâncare gustoasă şi fapte bune. Se găsesc din plin la un restaurant din Cluj care îşi dedică cea mai mare parte din profit cauzelor sociale. Reţetele sunt pe bază doar de vegetale şi mâncarea se livrează la pachet. Iar pentru cei mai puţini norocoşi, este donată, în cadrul unor acţiuni caritabile.
Tichetele de vacanță revin de anul viitor. Vor fi în valoare de 1.450 de lei, pe card, pentru toți bugetarii. Cele emise anul trecut și nefolosite mai sunt valabile încă un an
Guvernul a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță, care prevede acordarea de vouchere începând cu anul 2022, pentru toți bugetarii. Astfel, potrivit documentului, tichetele vor fi acordate pe suport electronic până în 2026, iar valoarea lor va rămâne aceeași, de 1.450 lei pentru fiecare salariat. La fel ca în anii trecuți, voucherele vor putea fi folosite doar pe teritoriul României. Iar cele emise anul trecut, și rămase nefolosite, vor avea termenul prelungit cu încă un an. Măsura vine în sprijinul celor din industria HORECA, puternic afectată de pandemie, dar și unora dintre bugetari, care, altfel, nu și-ar permite o vacanță la munte sau la mare.
Angajații vor beneficii care să le dea siguranță, nu distracție. Tot mai mulți manageri oferă asigurări de viață sau de sănătate
După aproape 2 ani de pandemie, viața profesională a angajaților români e în continuă adaptare. Beneficiile de care se bucurau mai ales în preajma sărbătorilor au dispărut, socializarea lipsește, la fel și relaxarea din timpul orelor de program. Tot mai mulți manageri oferă acum bonusuri care acoperă nevoile imediate, cum ar fi asigurările de viață sau cele de sănătate.
Tradiții de Crăciun din Banatul Montan. Sacrificarea porcului, încheiată cu o masă îmbelșugată
Pe lângă cadouri și mese îmbelșugate, la sate, luna decembrie vine și cu o suită întreagă de tradiții păstrate cu sfințenie. Gospodarii din Banatul Montan sacrifică porcul după un ritual de la care nu se abat niciodată.
Uniți, dar fără autostrăzi. Construcția unor şosele moderne care să lege Muntenia, Transilvania și Moldova este abia la început
Au trecut aproape 32 de ani de la Revoluție, iar provinciile istorice ale României nu sunt încă legate prin autostrăzi. Construcția unor şosele moderne care să lege Muntenia, Transilvania și Moldova este fie la stadiul de început, fie doar în faza de proiect. Cele mai avansate lucrări sunt pe autostrada Sibiu-Pitești. Dar nici măcar aici autoritățile nu pot estima când va fi deschis traficul.
Bucureștenii s-au înghesuit la vin fiert și fasole cu ciolan, după parada de Ziua Națională
Un pahar de vin fiert și o porție de fasole cu ciolan au mers de minune după parada militară de 1 Decembrie. Bucureștenii care au ieșit să se bucure de sărbătoarea națională au umplut târgurile de Crăciun organizate în Capitală după ce au admirat militarii la paradă. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de mirosurile îmbietoare ale bucatelor tradiționale
Spectacol de lumini în marile orașe. Târg de Crăciun la Brașov, roată panoramică de tip carusel la Iași
Marile oraşe se pregătesc de sărbători. La Brașov, aseară au fost aprinse luminiţele de pe marile bulevarde şi s-a deschis Târgul de Crăciun. Mare spectacol va fi la Opera Naţională din Timisoara în această seară, când se va porni şi iluminatul festiv, iar la Iaşi a fost montată o roată panoramică de tip carusel, mult aşteptată de copii.

