Din 2010, numărul școlilor și grădinițelor private s-a dublat

În timp ce în sistemul de stat nu mai contenesc problemele din școli, în mediul privat, profesorii, condiţiile şi activităţile extracurriculare sunt un magnet tot mai puternic pentru părinţi. Din ce în ce mai mulţi aleg o şcoală privată pentru copiii lor. Asta chiar dacă taxele ajung la câteva mii de euro pe an. Specialiştii în educaţie recunosc avantajele sistemului privat, dar au şi contraargumente.

Pericolele ascunse din cabina de probă: dermatita de contact, păduchi, scabie, candida sau chiar infecții cu stafilococ auriu!

Cabina de probă de la magazin poate ascunde surprize destul de neplăcute! Dermatita de contact, păduchi, scabie, candida sau chiar infecție cu stafilococ auriu sunt doar câteva dintre bolile pe care le puteți lua "la pachet" atunci când mergeți la cumpărături. Medicii dermatologi s-au confruntat în ultima perioadă cu mulți pacienți care s-au ales cu diverse afecțiuni după ce au probat haine direct pe piele, în cabine nu tocmai curate.

Singurătatea a devenit o epidemie globală. De cele mai multe este însoțită de depresie și de alte boli

Trăim într-o lume mai conectată ca oricând, însa suntem mai singuri ca niciodată. Epidemia singurătăţii afectează milioane de oameni de pe tot globul, de la tehnologia în exces care ne îndepărtează unii de alţii, la oameni care nu-şi mai fac prieteni sau care au rămas fără familie. Fenomenul vine aproape întotdeauna însoţit de boală fizică şi de depresie.

Provizii pentru iarnă. Gospodinele au început cumpărăturile pentru conserve

Chiar dacă vremea nu dă semne că toamna s-ar apropia, deși calendaristic începe peste 3 zile, pentru gospodine e deja timpul pentru provizii. Au pornit în căutarea legumelor pentru zacuscă, bulion și murături. La Timișoara, prețurile le-au cam tăiat elanul. Legumele sunt scumpe așa că nu-și mai permit să umple cămara de iarnă, la fel ca și în anii trecuți.

Bebelușul care face zilnic dializă. La 10 luni, Alexandru are nevoie de un transplant renal, care nu se poate face la noi în țară

Un băieţel superb cu privirea ca înaltul cerului luptă pentru viaţă la cel mai mare spital de copii din ţară. E singurul bebeluş care a ajuns vreodată la "Marie Curie" cu sindrom nefrotic - o boală foarte rară la cei mici. Rinichii nu-l mai ajută şi de două luni face zilnic dializă. L-ar putea salva un transplant renal, dar numai peste hotare se poate face la copii aşa mici. Mai trebuie să ia şi în greutate, dar infecţiile îl ţin pe loc. Disperaţi, părinţii cer sprijin să-l ducă în străinătate cât mai repede. Atenție, urmează informații cu puternic impact emoțional!

Proiecte pentru Poiana Brașov: sanie pe șine și trasee de mountain biking

Poiana Brașov, celebra stațiune montană, vrea să atragă tot mai mulți turiști. Autoritățile vor să construiască un traseu de sanie pe șine și să pună la punct câteva trasee pentru mountain biking în masivul Postăvarul. În plus, domeniul schiabil se va extinde către Râșnov cu 7 km de pârtii.