Casa lui Iuliu Maniu din satul Bădăcin, județul Sălaj, a fost restaurată din donații

Casa lui Iuliu Maniu din satul Bădăcin, judeţul Sălaj, este restaurată aproape complet. După patru ani de la lansarea campaniei de strângere de fonduri, s-au aprins luminile în încăperile ce găzduiau odată politicieni şi patrioţi care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri. Lucrările de restaurare au costat mai puţin decât se estimase iniţial, iar preotul paroh care a iniţiat campania de strângere de fonduri speră ca la toamnă să inaugureze monumentul.

Blocaj pentru caravana care a salvat vieți. Imunopedia, care învăța medicii să depisteze bolile autoimune, în conflict cu Colegiul Medicilor

Tot mai mulţi copii suferă de boli autoimune, iar unii mor fără să primească vreun diagnostic! Trec printr-un calvar, fiindcă prea puţini medici recunosc problemele imunologice. Specialiştii la care ajung cele mai multe cazuri organizau prin țară o caravană de informare pentru doctori, dar au ajuns în blocaj. Colegiul Medicilor din România nu le-a mai reacreditat Asociaţia pentru Educaţia Medicală continuă.

Pregătiri pentru reînhumarea lui Carol al Doilea. Regele și-a petrecut ultimii ani din viață în Portugalia, alături de Elena Lupescu

Cripta în care va fi înhumat Regele Carol al Doilea este deja pregătită în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș. La fel şi celelalte două morminte - ale Reginei Mamă Elena și a Prinţului Mircea, care vor fi aduse tot acolo. Televiziunea Română va transmite în direct, pe 9 Martie, ceremonia de reînhumare a regelui.

Lăsata secului - obicei de alungare a iernii

În multe comunități maghiare din Transilvania, sfârșitul iernii e marcat într-un mod aparte. Iarna, simbolizată printr-o păpușă de paie, e distrusă de flăcari. Astfel, odată cu sfârșitul iernii, se "îngroapă" și păcatele lumești pentru a intra în postul Paştelui.

Bibliotecarul Avram Iancu va participa la ultramaratonul de la Polul Nord

Bibliotecarul Avram Iancu, din Petroșani, a plecat in aceasta dimineața spre Canada pentru a participa la ultramaratonul de la Cercul Polar de Nord "Arctic 6633 Ultra". El va avea de parcurs 566 de kilometri în condiții extreme, iar startul competiții va fi dat peste 7 zile.

Crimă urmată de sinucidere. Un bărbat și-a înjunghiat soția din cauza geloziei, în fața copilului de 10 ani

Crimă oribilă, în Arad. Un bărbat și-a înjunghiat fosta soție, apoi s-a sinucis. Totul s-a întâmplat sub privirile copilului lor, un băiat de 10 ani. Băiatul va avea nevoie de ajutorul psihologilor ca să poată trece, măcar parțial, peste cumplita dramă, la care a fost martor. Autorităţile trebuie să decidă şi cine va avea grijă de el după ce a rămas orfan. Urmează informaţii care vă pot afecta emoţional.

A crescut într-un centru de plasament, iar acum trăiește la circ. Povestea lui Marius, între lacrimi, bucurie și speranță

Scena este cel mai bun loc pentru a spune povești cu tâlc, care au ajuns repede la aplauze. Dar în spatele scenei cresc emoţiile care schimbă vieţi. Pe oamenii circului îi vedem colorați pe față, dar când îi ascultăm aflăm uneori drame teribile. Astăzi îl vedem pe Marius Gagiu, care este o poveste vie, o carte deschisă: un copil abandonat, care trăiește la circ și pentru circ.