Brazi de Crăciun pe bonuri de masă

Cu câteva zile înainte de Crăciun e aglomerație mare în piețele de brazi din țară. Oferta este pe măsura cererii: brazi clasici, argintii sau molizi din România, dar și de peste hotare. Iar anul acesta, de teamă să nu rămână cu marfa nevândută, comercianții s-au dovedit flexibili. Dau brazi și pe bonuri de masă ori tichete cadou.

Creștere alarmantă a cazurilor de diabet. Peste 1,8 milioane de români suferă de această boală, mulți fără să știe

Semnal de alarmă tras de medici! Din ce în ce mai mulţi români sunt diagnosticaţi cu diabet de tip 2. O posibilă explicaţie ar fi stilul de viaţă. Mâncăm mult şi nesănătos, consumăm băuturi carbogazoase, suntem stresaţi, fumăm şi nu mai facem mişcare. Grav e că mulţi oameni trăiesc cu boala fără să ştie că o au, tocmai de aceea medicii ne recomandă să ne măsurăm nivelul glucozei din sânge o dată pe an.

Acasă la renii lui Moș Crăciun. Dincolo de Cercul Polar, animalele sunt ajutoare neprețuite în gospodărie

A mai rămas puţin până ce Moş Crăciun porneşte să împartă cadouri. Ajutoarele lui, de neînlocuit, sunt renii care îl ajută să străbată mii de kilometri pentru a ajunge cu surprize atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari. Sunt însă zone unde Moşul ajunge mai greu, iar renul e perceput altfel. Echipa TVR din Rusia a plecat în căutarea Moşului dincolo de Cercul Polar. Dacă l-a găsit sau nu, ne spune Liviu Iurea.

În Finlanda, saunele au început să apară și în piețele de Crăciun

Finlanda este țara lui Moș Crăciun, a iernilor lungi și reci, și a saunelor. Acestea din urmă sunt atât de populare, încât se spune că există câte o saună pentru fiecare 2 locuitori. Iar interesul pentru această metodă de relaxare a cuprins și piețele de Crăciun.

Cumpărăm de dragul unei mărci. Un român din doi își alege hainele în funcție de brand

Preocupați de felul în care arată și ce impresie au ceilalți despre ei, tinerii din ziua de azi pun tot mai mult preț pe brandul produselor pe care le cumpără. Chiar dacă mulți fac eforturi să își permită astfel de lucruri, magazinele exclusiviste nu duc lipsă de clienți dornici să lase acolo sume considerabile. Și tendința este în creștere.

Târgurile de Crăciun din Berlin, un eveniment care atrage întreaga lume

Târgurile de Crăciun din Berlin sunt extrem de aglomerate zilele acestea. Îi atrag în egală măsură pe localnici și turiști. În această perioadă, în capitala germană sunt deschise peste 60 de târguri unde poți găsi aproape orice: de la produse alimentare tradiționale, până la obiecte artizanale.

Unele anunțuri pentru locuri de muncă pot fi capcane întinse de infractori. Fiți atenți cui dați informațiile bancare!

Din ce în ce mai mulți oameni devin victime ale grupărilor de crimă organizată, care îi folosesc pentru a rezolva problema transferurilor de bani. Sunt acei cărăuși online care, odată ce-și pun contul bancar la dispoziție, îi ajută, fără să știe, pe infractori să spele sume consistente de bani. Vorbim de miliarde de euro sau de dolari la nivel global, în fiecare an. 

Fată torturată de iubitul ei. Bărbatul a postat pe internet filmulețe cu violențele la care o supunea

Un tânăr din Ploiești care și-a bătut și torturat iubita a fost reținut după ce a postat pe internet filmulețe cu violențele la care o supunea pe fată. Judecătorii i-au dat mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. După luni întregi de chinuri, fata care este originară din Buzău s-a întors la familia ei. Imagini cu puternic impact emoțional.

Risc pentru viitori părinți. 60% dintre cupluri nu își fac analize înainte de sarcină

Românii  trec pragul cabinetelor medicilor înainte de a decide să facă un copil. Potrivit unui sondaj, 60 la sută din cuplurile care devin părinți nu își fac analizele și investigațiile necesare înainte de a obține sarcina. Un consult ne ajută să aflăm dacă există riscuri. Sunt numeroase infecții care pot fi transmise fătului, pot provoca malformații sau pot duce la pierderea sarcinii.

O turmă de zimbri a poposit în curtea unei pensiuni din Neamț

Oaspeţi neaşteptaţi la o pensiune din localitatea nemţeană Agapia. O turmă de zimbri a poposit vreme de câteva ore chiar în curtea casei, spre bucuria turiştilor, care i-au admirat de la distanţă. Localnicii spun că astfel de apariţii sunt din ce în ce mai dese în această perioadă, când maiestuoasele patrupede sunt în căutare de hrană.