Charles al III-lea. Încoronarea | Familia Regală a României va participa la cele mai importante momente ale evenimentului de la Londra

Familia Regală a României va participa la cele mai importante momente ale încoronării Regelui Charles al III-lea, cu care se înrudesc. Primul eveniment la care vor fi prezenţi Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu va fi vineri seara, la Recepția de Stat, oferită de Majestatea Sa Regele Charles. Sâmbătă, 6 mai 2023, Familia Regală Română va fi prezentă şi la Abația Westminster, la Încoronarea Regelui și a Reginei Camilla. În ultimii 160 de ani, Familia Regală a României a luat parte la toate încoronările din Marea Britanie, excepţie făcând încoronarea Reginei Elisabeta a II-a, când Regele Mihai se afla în exil.

Theodor Andrei, reprezentantul României la Eurovision 2023, s-a întâlnit la Liverpool cu fanii și cu jurnaliștii

Theodor Andrei "îi joacă pe degete" pe jurnaliștii acreditați la concursul Eurovision 2023, care au stat la rând pentru un interviu cu reprezentantul României. Toți sunt curioși să afle povestea din spatele melodiei D.G.T. (Off and On) și dacă artistul va schimba ceva pentru show-ul din 11 mai, când va cânta în a doua semifinală a concursului. Laura Fronoiu vine cu detalii.

Reportaj New York Times: Casa visurilor Regelui Charles este în România

În lumina încoronării Prințului Charles pe tronul britanic, programate pentru 6 mai, și România apare sub reflectoare. The New York Times a redactat un reportaj amplu despre dragostea Prințului Charles pentru țara noastră, în mod special pentru Transilvania. Textul, scris de jurnalistul londonez David Segal, s-a axat pe satul Valea Zălanului, un cătun izolat din Munții Baraolt, județul Covasna. Acolo, cel ce va deveni Regele Charles al III-lea, are o pensiune tradițional românească, deschisă turiștilor.

Charles al III-lea. Încoronarea | Povestea contesei Claudia Rhedey, stră-stră-străbunica monarhului britanic

Regele Carles al III-lea are o stră-stră-străbunică din Transilvania. Contesa Claudia Rhedey s-a născut într-un castel din Mureş şi unul dintre copiii ei a intrat în Familia Regală Britanică prin căsătorie. Regina Mary de Teck, întemeietoarea dinastiei Windsor, a fost nepoata contesei din Transilvania şi a trimis bani în România pentru a fi restaurată biserica în care se află mormântul înaintaşei sale. Regina Camilla va purta la încoronare coroana reginei cu rădăcini din Transilvania.

"Omagiu al poporului". Populaţia britanică este invitată de Arhiepiscopul de Canterbury să depună un jurământ de credinţă în faţa suveranului Charles al III-lea

Toţi britanicii şi celelalte popoare din ţările şi teritoriile în care Charles al III-lea deţine calitatea de şef al statului vor fi invitaţi să depună un jurământ de credinţă în faţa suveranului în timpul ceremoniei sale de încoronare. Jurământul era până acum rezervat doar reprezentanţilor nobilimii britanice. Anunțul a stârnit proteste în rândul antimonarhiştilor, informează AFP şi DPA.