Eduard Grosu a câștigat turul ciclist al României

Liderul naționalei a terminat al doilea în ultima etapă de la București și a păstrat tricoul galben. Grosu este al 28-lea câștigător autohton în cele 53 de ediții ale "micii bucle".

Patricia Țig a câștigat primul turneu WTA din carieră după ce a învins-o în finala de la Istanbul pe Eugenie Bouchard. Românca urcă pe cel mai bun loc al carierei

Jucătoarea română de tenis Patricia Ţig (26 ani, 88 WTA) a câștigat duminică primul titlu WTA din carieră, după ce a învins-o în finala turneului WTA de la Istanbul, dotat cu premii totale de 225.500 dolari, pe canadianca Eugenie Bouchard (26 ani, 272 WTA), venită din calificări, scor 2-6, 6-1, 7-6 (4).

Simona Halep a plecat la turneul de la Roma, unde este principala favorită

Simona Halep a plecat la Roma cu avionul lui Ion Țiriac. Pentru a se feri de coronavirus, Simona a vrut că ea și echipa ei să ajungă la Foro Italico în deplină siguranță. Halep a pierdut de două ori în finală la Roma, de fiecare dată învinsă de ucraineanca Elina Svitolina.

Simona Halep va fi principala favorită la Roland Garros, după ce Ashleigh Barty, numărul 1 mondial și deținătoarea titlului, a anunțat că nu participă

Jucătoarea australiană de tenis Ashleigh Barty, numărul 1 mondial, a anunţat  că a decis să nu participe la turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, pe care l-a câştigat anul trecut, din cauza pandemiei de coronavirus. În această situație, Simona Halep, numărul 2 mondial, devine principală favorită la Paris, turneu pe care l-a câștigat în 2018.