Simona Halep este campioană la Dubai, unde obține al 20-lea trofeu al carierei

Simona Halep, 28 de ani, numărul doi mondial și favorită 1, a învins-o dramatic pe Elena Rybakina din Kazahstan, 20 de ani, locul 19 WTA, în finala  turneului WTA de la Dubai, dotat cu premii totale de 2.643.670 dolari, scor 3-6, 6-3, 7-6(5). Este al 20-lea trofeu al carierei pentru Simona Halep și al doilea obținut la Dubai, după cel din 2015, când o învingea în finală pe Karolina Pliskova.

Raul Badiu, primele victorii de probă specială în Junior WRC

Raliul Suediei, a doua etapă a Campionatului Mondial, s-a încheiat cu victoria galezului Elfyn Evans. Echipajul care a reprezentat România în competiție, format din Raul Badiu și Gabriel Lazăr, a încheiat pe locul al cincilea în Junior WRC. Cei doi au înregistrat primele victorii de probă super-specială, la categoria la care concurează.

Handbal: FRH a anunțat programul naționalei feminine la turneul preolimpic din Muntenegru

Naționala feminină de senioare, condusă de pe bancă de Bogdan Burcea și Robert Licu, își cunoaște acum programul partidelor de la turneul preolimpic de calificare la Tokyo 2020, a anunțat Federația Română de Handbal pe site-ul oficial. Turneul se va desfășura în Muntenegru în perioada 20-22 martie 2020, unde România va întâlni echipele naționale ale Muntenegrului, Norvegiei și Thailandei.

Salonul auto de la Beijing, amânat din cauza epidemiei de coronavirus

Organizatorii Salonului auto din Beijing au anunţat amânarea evenimentului, care ar fi trebuit să aibă loc în aprilie, din cauza epidemiei de coronavirus. Evenimentul se desfăşura la fiecare al doilea an şi a atras, anul trecut, 820.000 de oameni din 14 ţări.