Cehii reclamă „dictatura COVID”. Mii de oameni contestă în stradă restricțiile anti-covid
Mii de cehi au ieșit în centrul capitalei pentru a aprinde o lumânare în memoria studenților care în noiembrie 1989 au dat startul Revoluției de Catifea. Și-au întors apoi atenția spre problemele actuale și au mărșăluit prin Praga pentru a contestă restricțiile anti-covid.
În Cehia sunt închise toate afacerile considerate neesențiale și sunt restricții de circulație, iar parlamentul va vota prelungirea stării de urgență până pe 20 decembrie. Tot mai mulți cehi resimt impactul economic al restricțiilor și cer o revenire la normal.
Același lucru îl solicită și tot mai mulți slovaci. Aniversarea revoluției din 1989 a adus și cea mai mare demonstrație împotriva guvernului de la Bratislava, de la declanșarea crizei sanitare.
Guvernul slovac a permis teatrelor, cinematografelor și sălilor de sport să-și reia activitatea cu un număr limitat de oameni, dar în continuare școlile, restaurantele și alte afaceri rămân închise. De asemenea se interzic și orice fel de evenimente și adunări publice cu mai mult de 6 persoane. Demonstrația, în mare parte pașnică, a cunoscut și câteva momente tensionate și poliția a folosit gaze lacrimogene atunci când protestatarii au încercat să ia cu asalt clădirea guvernului.

