Cervantes, mai interesant decât Don Quijote

8 octombrie 2019, 09:22

Pe Cervantes îl știe toată lumea datorită lui Don Quijote, nebunul simpatic care se credea cavaler. În realitate, viața lui Cervantes e de două ori mai interesantă decât cea a lui Quijote de la Mancha.

Omul era aventurier și extrem de tenace. Rămas fără bani începe să facă bișniță cu biscuiți. Îi lua mai ieftin din port și îi vindea la triplu în oraș.

O altă slujbă bizară pe care a avut-o a fost cea de perceptor. Adică mergea pe la casele datornicilor la ANAF și le lua fie banii, fie vitele, fie mobilă.

A luptat adesea ca mercenar și într-una dintre bătălii și-a pierdut o mană. Se laudă că a făcut-o fiind în slujba majestății sale. La un moment dat el și fratele lui, Rodrigo, au fost luați prizonieri și vânduți ca sclavi. Cumpărătorii au cerut răscumpărare, dar părinții lui Cervantes n-aveau bani decât pentru unul.

Așa că, după un scurt consiliu de familie l-au ales pe fratele cu două mâini în dauna ciungului Miguel.

Noroc că Cervantes era descurcăreț și tenace și a reușit să scape după patru încercări nereușite de evadare. Altminteri n-am fi avut nici Galateea nici Don Quijote, iar literatura renașterii ar fi fost mai ciungă.

 

Urmărește-ne pe Google News