China instituie restricții anti-COVID în mai multe orașe mari, după ce au fost raportate puțin peste 1700 de cazuri la nivel național
La Shenzen, unul din cele mai mari orașe ale țării, au reapărut gardurile care izolează mai multe cartiere. Acolo se intră doar cu test negativ nu mai vechi de 24 de ore, au fost închise piețele și locurile de divertisment, iar restaurantele au voie să funcționeze la 50% din capacitate.
Aproape 9 milioane de locuitori din Shenzen sunt vizați de restricții. La Chengdu, oraș cu 21 de milioane de locuitori, s-au închis toate spațiile culturale și de divertisment, iar în Dalian, oraș port din sud, 3 milioane de rezidenți din zona centrală sunt în lockdown total.
Actualele măsuri, programate să dureze până duminică, vin după ce au fost raportate puțin peste 1700 de cazuri la nivel național din care doar 350 simptomatice.