Ciocniri violente la Paris, în timpul unei manifestații a comunității kurde, după ce trei membri ai acesteia au fost uciși vineri într-un atac armat

24 decembrie 2022, 16:06

Mai multe grupuri de tineri au atacat forțele de ordine cu pietre și bucăți de mobilier stradal.

Au fost cu greu ținuți în frâu de membrii comunității kurde și de agenții de securitate angajați de aceștia pentru protest.

Poliția a folosit gaze lacrimogene pentru a calma spiritele.

Kurzii sunt revoltați după atacul de vineri, comis de un bărbat cu antecedente penale și care abia ieșise din închisoare, după ce anul trecut a înjunghiat mai mulți oameni dintr-o tabără de refugiați.

Bărbatul le-ar fi declarat procurorilor că a atacat centrul kurd pentru că este rasist.

Reprezentanții comunității kurde au avut sâmbătă discuții cu prefectul poliției din Paris și urmează să fie primiți în audiență și de ministrul francez al Justiției.

Urmărește-ne pe Google News