Coaliția de guvernare se contrazice. PSD și ALDE au opinii contradictorii pe subiecte sensibile, precum codurile penale și pilonul II

22 aprilie 2018, 19:50

Cei de la ALDE sunt nemulțumiți că ministrul Educației a redus numărul locurilor bugetate de la cele mai bune universități. Liviu Dragnea a anunțat că susține această modificare, însă vicepreședintele ALDE Steluța Cătăniciu i-a solicitat ministrului Popa să își reconsidere poziția.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea: Pentru prima dată, această repartizare a fost făcută fundamentat, a fost făcută în baza unor criterii și a unor fundamentări serioase.

PSD și ALDE nu au aceeși viziune nici în ceea ce privește pilonul II de pensii.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici: Se lucrează la un mecanism. Va fi o decizie, o opțiune a fiecărui contribuabil, într-o parte sau alta.

Vicepreşedinte ALDE, Varujan Vosganian: Noi propunem oarecum o răsturnare din perspectiva exercițiului de voință. Nu trec la pilonul I cei care nu își manifestă intenția, cei care nu își manifestă intenția rămân la pilonul II.

Și anumite propuneri de modificare a codurilor penale au creat disensiuni. Călin Popescu-Tăriceanu nu este de acord cu articolul care ar spori atribuţiile CCR.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu: Această prevedere, de exemplu, este inoportună. Am tot respectul pentru CCR. Nu se poate da CCR nicio atribuție de legiferare în plus pe lângă Parlament.

Opiniliile contradictorii privind unele modificări aduse codurilor penale au apărut după ce deputatul PSD Florin Iordache le-a depus la Comisia Specială. Inițial, toate propunerile ar fi fost asumate de coaliția de guvernare.

Urmărește-ne pe Google News