Cod galben de ploi torențiale și furtună în 16 județe. Miercuri, frig, ploi și vânt puternic

3 septembrie 2019, 10:24

Codul galben anunță ploi torențiale, intensificări ale vântului, vijelii frecvente, descărcări electrice și grindină.

Avertizarea este în vigoare începând de marți de la ora 13:00 până miercuri la ora 10:00, în județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Buzău, Suceava, Neamț, Botoșani, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea și Galați.

Meteorologii anunță că în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 20 – 25 l/mp și izolat 50-60 l/mp.

Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat, la început în zona Carpaților Orientali și în Moldova, apoi local și în Transilvania.

De asemenea, meteorologii au emis și o informare meteo valabilă miercuri între orele 10:00 – 23:00.

În intervalul menționat în Carpații Meridionali și de Curbură, în sudul și estul Transilvaniei, precum și în nordul Olteniei și al Munteniei va ploua, iar cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp și pe arii restrânse 40 – 50 l/mp. Vântul va avea intensificări în sudul și în sud-estul țării, cu viteze la rafală în general de 45 și 55 km pe oră.

Vremea se va răci mai accentuat în regiunile sudice, sub-estice și centrale.

Urmărește-ne pe Google News