Cod portocaliu de ploi abundente în Franța. O zonă de la nord de Paris este inundată pentru a șasea oară în 45 de zile
5 februarie 2021, 18:40
Cele mai afectate regiuni sunt sud-vestul și nordul țării.
În unele sate a plouat extrem de mult. Locuitorii sunt îngrijorați și spun că nu au mai văzut atâta apă de câțiva ani.
În L’Oise, la nord de Paris, zona este inundată pentru a șasea oară în 45 de zile, iar pagubele sunt considerabile. Apa a pătruns în casele oamenilor și le-a distrus bunurile.
Autoritățile avertizează că alimentarea cu energie electrică, transporturile feroviare și cele rutiere vor fi perturbate.

