Școlile și liceele din București au întrerupt cursurile la ora 17.00, în așteptarea furtunii

20 septembrie 2017, 13:17

Decizia care a pus în mişcare tot Bucureştiul astăzi a venit după Comandamentul de dimineaţă: şcolile să fie închise după ora 17.00. La fel şi grădiniţele şi liceele. O măsură preventivă, pentru ca la orele cu fenomene periculoase copiii să fie deja acasă.

UPDATE 0ra 17.20 Cursurile au fost suspendate în Capitală. Nu a venit încă furtuna, însă principalele străzi sunt blocate.

Adresez rugămintea Inspectoratului Școlar General să ia legătura cu toate liceele precum și cu toate școlile care au program după-amiază  pentru a vedea în ce măsură elevii și liceeni să ajungă mai devreme acasă, astfel încât ora 20.00 să-i prindă totuși acasă, a declarat miercuri Gabriela Firea.

(w500) Cum ne pre

La ora 17.00, niciun elev și niciun profesor nu ar trebui să se mai afle în școlile din București. este vorba despre elevii care învață după-amiază. Aceștia  încep cursurile la ora 13.00 sau la 14.00 și se încheie la ora 19.00 sau la 20.00. Astăzi cursurile se vor încheia mai devreme.

Unele școli au scurtat durata orelor iar altele au renunțat la ultimele cursuri.

Departamentul pentru Situații de Urgență a publicat o serie de măsuri pe care trebuie să le luam în caz de furtună.

Cursurile au fost suspendate și în județele unde există avertizare cod portocaliu de vijelie.

Urmărește-ne pe Google News