Comandantul Armatei ucrainene: Trupele noastre creează condițiile necesare pentru a avansa
Liniile de apărare ale Kievului sunt stabile, iar trupele sale resping tentativele ruşilor de a contraataca şi de a distrage atenţia forţelor ucrainene de la alte sectoare ale frontului, a declarat Zalujnîi într-un comunicat postat pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
„Lupte grele sunt în curs de desfăşurare şi, pas cu pas, trupele ucrainene continuă să creeze condiţiile necesare pentru a avansa. Iniţiativa este de partea noastră”, a afirmat comandantul şef al armatei ucrainene, după o convorbire prin telefon cu şeful Statului Major Interarme al SUA, Mark Milley.
Ucraina a recucerit până în prezent mai multe sate din sudul ţării şi o parte din teritoriul din jurul oraşului în ruină Bahmut, în est. Kievul nu a încercat încă o străpungere majoră a liniilor ruseşti puternic apărate.
Oficialii ucraineni resping criticile potrivit cărora avansează încet, argumentând că încearcă să evite pierderi grele de vieţi omeneşti şi de tehnică.
La rândul său, Moscova susţine că această contraofensivă a eşuat.
Viceministrul Apărării din Ucraina, Hanna Maliar, a declarat că Rusia îşi foloseşte toate resursele pentru a opri înaintarea Kievului, dar că trupele ucrainene continuă să avanseze spre oraşele Melitopol şi Berdiansk, la sud de Marea Azov.
În acelaşi timp, generalul Zalujnîi susţine că liniile de apărare ale Ucrainei sunt solide. „În unele direcţii, inamicul desfăşoară asalturi intense, dar fără succes. Acest lucru este legat în special de încercările lor de a distrage atenţia forţelor ucrainene de la anumite zone ale frontului”, a declarat el.
Maliar a mai spus că, în ultima săptămână, a crescut intensitatea bombardamentelor ruseşti pe frontul de est.
Separat, ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a declarat luni că a avut o convorbire telefonică cu omologul său american, Antony Blinken, în timpul căreia a solicitat rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS, potrivit Reuters.
„În apelul nostru, Secretarul Blinken şi cu mine am discutat despre paşii următori pentru extinderea sprijinului la nivel mondial pentru formula de pace şi soluţii pentru a extinde exporturile de cereale”, a declarat Kuleba pe platforma de mesagerie X, cunoscută anterior sub numele de Twitter.
„Am mulţumit SUA pentru toată asistenţa oferită şi am subliniat necesitatea de a spori capacităţile cu rază lungă de acţiune ale Ucrainei prin furnizarea de ATACMS”, a mai spus Kuleba.
Sursa: Agerpres

