Comentatoarea sportivă Alina Alexoi, despre cazul Cătălina Ponor: Arbitrii au greșit flagrant. Este o violare a Regulamentului!
Alina Alexoi: „Da, Cătălina a greșit, dar, părerea mea – arbitrii au greșit flagrant. Este o violare a Regulamentului! S-a mai întâmplat o dată, la Jocurile Olimpice de la Atena, în 2004, concursul individual, Tae-Yung din Coreea a pierdut titlul olimpic pe o greșeală de arbitraj. O zecime i-ar fi adus aurul olimpic în defavoarea lui Paul Hamm, care a rămas cu aurul olimpic, în ciuda intervențiilor, în ciuda contestațiilor făcute. S-a ajuns la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne – nimic nu s-a schimbat. Nota nu s-a schimbat, arbitrul a fost suspendat o perioadă determinată. Este o greșeală flagrantă, în primul rând a arbitrului de la D, care nu a văzut că nu are cerința – eu am văzut de aici, de sus, și a văzut toată lumea de la posturile de comentatori; […] apoi, Juriul de Apel, care n-a apăsat pe buton când a dat nota finală și nu i-a spus: Hei, e greșit, nu e bine! Și apoi Juriul Superior, care nu s-a dus la Juriul de Apel să-i spună Cum i-ai dat dificultatea aia, când ea nu a avut o cerință?„
Declarația Alinei Alexoi, în materialul video.
Într-un interviu în exclusivitate pentru TVR, Cătălina Ponor a explicat de ce e pierdut calificarea în finala de la sol și a rămas doar cu cea de la bârnă. Gimnasta a spus că nu se simte nedreptățită și că își asumă decizia pe care a luat-o de a nu face acel element, pentru că a vrut să evite o accidentare.
Cătălina Ponor a obținut 14.066 la bârnă, notă cu care s-a calificat în finala acestui aparat.
Larisa Iordache merge în finala de la bârnă după evoluția de astăzi, notată cu 14.566, prima notă în concurs. Ea a ratat însă finala de la paralele.