Comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, s-a întâlnit la Chișinău cu președintele moldovean, Maia Sandu. A fost semnat acordul prin care Republica Moldova aderă la Mecanismul pentru Interconectarea Europei

Comisarul Adina Vălean vizită în Republica Moldova
Comisarul Adina Vălean vizită în Republica Moldova
9 mai 2023, 17:51

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova: „Am salutat-o astăzi la Chișinău pe Adina Vălean, Comisara Uniunii Europene pentru Transporturi, cu care am discutat despre drumurile, podurile și calea ferată care ne unesc, la propriu. De Ziua Europei, am primit o veste bună – azi a fost semnat acordul prin care țara noastră aderă la Mecanismul pentru Interconectarea Europei. Moldova și UE fac pași concreți pentru ca, în cât mai scurt timp, să fim parte a familiei europene”.

Maia Sandu a menționat că, în calitate de membru asociat al acestui mechanism, Republica Moldova va primi și mai multe finanțări pentru construcția, dezvoltarea, modernizarea și completarea rețelelor transeuropene în sectorul transporturilor, al energiei și în sectorul digital.

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova: „I-am mulțumit doamnei Comisar pentru sprijinul acordat de Uniunea Europeană ca să avem drumuri și infrastructură mai bune, și pentru Acordul privind liberalizarea transportului rutier de mărfuri cu UE. Aceste lucruri ne ajută să fim mai conectați și să avem comerț mai intens cu țările UE”.

Cu semnătura de astăzi, Moldova este prima țară care a aderat la CEF, permițându-i să solicite finanțare UE și să-și îmbunătățească conectivitatea cu Uniunea Europeană, a scris comisarul Adina Vălean pe pagina sa de Twitter.

Adina Vălean are programate întrevederi prim-ministrul Dorin Recean şi cu ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija.

Miercusi și joi, comisarul european va veni în România, unde va vizita  Portul Constanţa și le va înmâna beneficiarilor români două granturi MIE de finanţare a acţiunilor de mobilitate militară, în prezenţa lui Sorin Grindeanu, vice-prim-ministru şi ministru al Transporturilor, informează Reprezentanţa Comisiei Europene în România.

Cele două proiecte selectate se referă la proiectarea şi construirea podului de la Ungheni şi la modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanţa – un punct de trecere esenţial în cadrul culoarelor de solidaritate UE – Ucraina.

Urmărește-ne pe Google News