Comisia Europeană decide dacă restricționează importurile de produse agricole din Ucraina
Doar România mai permite intrarea produselor agricole, dar controlează, sigilează și monitorizează toate transporturile.
Astfel, miniştrii europeni ai Agriculturii se vor reuni la Luxemburg pentru a discuta aceste interdicţii anunţate în ultimele zile de statele vecine Ucrainei precum şi propunerile Comisiei Europene vizând ridicarea acestor interdicţii.
În ultimele luni, sectorul agricol din Polonia, România, Bulgaria, Slovacia şi Ungaria a fost puternic afectat de creşterea importurilor de produse agricole ucrainene, pentru care UE a eliminat tarifele vamale. Atunci, a fost o măsură luată pentru a sprijini Kievul în contextul invaziei ruseşti.
Problema este, însă, că o parte din produsele venite din Ucraina a rămas pe cele cinci pieţe şi a fost vândută la preţuri foarte mici, cu care producătorii locali nu au putut concura, fapt ce a generat numeroase proteste.

