Concurs de proiecte pentru alegerea unui logo al Capitalei. Premiul este de 50 de mii de lei

24 februarie 2017, 21:51

Casa Poporului, Arcul de Triumf, Ateneul Român – sunt câteva dintre clădirile emblematice din Bucureşti, care ar putea inspira logo-ul Capitalei. Pentru a fi declarat câştigător, proiectul trebuie să aibă un design atractiv, să fie uşor recognoscibil, să reflecte tradiţia istorică, îmbinată cu tendinţele actuale.

Doritorii se vor putea înscrie la concurs între 20 martie şi 20 aprilie. Câştigătorul va fi anunţat  pe 3 mai. Suma de 50.000 de lei reprezintă cesionarea exclusivă a drepturilor de autor.

Specialiştii în domeniu au dat start ideilor.

Câştigătorul va fi fi ales de un juriu desemnat de către primarul general, din care vor face parte artişti plastici, arhitecţi, designeri, sociologi.

În 2012, Primaria Capitalei a plătit 100 de mii de euro unei firme pentru realizarea unui City-Brand. Studiul propunea, printre altele, mai multe clădiri şi locuri reprezentative, modificarea stemei Capitalei, dar şi un slogan: Bucureşti, unde trecutul întâlneşte viitorul! Nu se ştie, însă, dacă studiul a folosit cuiva.

Organizarea concursului pentru logo trebuie să treacă mai întâi de votul de săptămâna viitoare din Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Urmărește-ne pe Google News