Condamnare la CEDO. România va plăti 9.800 de euro, daune morale, unei femei agresate de soț
Ea a reclamat că, deși a făcut numeroase plângeri, autorităţile române nu au protejat-o împotriva violenţelor soţului său și nu l-au făcut să răspundă pentru faptele sale.
Angelica Bălşan a arătat că ar fi fost agresată de mai multe ori de către soţul ei, mai ales în perioada divorțului, și că a suferit lovituri pentru care a avut nevoie de îngrijiri medicale.
În acest caz, CEDO a constatat că autorităţile din România nu au protejat-o pe reclamantă într-o manieră adecvată.