Contraofensiva ucraineană continuă în sud şi est. Zelenski: La conducerea Rusiei nu sunt lideri, ci bandiţi care au preluat controlul asupra instituţiilor

30 iunie 2023, 21:33

Pregătirile pentru răspunsul la un potenţial incident nuclear au loc în apropierea celei mai mari centrale atomice din Europa. Pericolul este ridicat, chiar dacă mai este în funcţiune doar un reactor din cele şase ale complexului ocupat de militarii ruşi. Au fost exersate procedurile de decontaminare şi modul de informare şi evacuare a populaţiei.

Ministrul ucrainean al Energiei, Iurii Vlasenko: Am presupus cel mai rău scenariu în care zona contaminată este mai mare de 50 de kilometri pătraţi. Asta înseamnă că vor fi afectate patru regiuni. Rezultatele exerciţiilor sunt bune, după cum vedeţi instituţiile noastre sunt pregătite să facă faţă provocărilor Federaţiei Ruse, în special avarierea uzinei nucleare Zaporojie.

Locuitorii din regiunea Zaporojie sunt îngrijoraţi şi spun că se tem că un noua Cernobîl ar putea avea loc.

“Desigur, este înfricoşător. Mă tem pentru familia mea, pentru copii, ce putem face, sunt foarte speriată.”

Într-un discurs rostit în Parlament, preşedintele Volodimir Zelenski a acuzat din nou Moscova.

Zelenski: Conducerea politică şi militară a Federaţiei Ruse nu trebuie să scape de justiţie deoarece ar avea imunitate. Ei nu sunt lideri ai statului, sunt bandiţi care au preluat controlul asupra instituţiilor Rusiei şi, acoperiţi de imunitate, au început să terorizeze întreaga lume.

Volodimir Zelenski a adăugat că în acest moment contraofensiva merge mai departe chiar dacă nu în ritmul dorit.

Totuşi, a spus Zelenski, „nu vom creşte presiunea, iar principalul efort al atacului pe mai multe direcţii încă nu a început.”

 

 

Urmărește-ne pe Google News