Control al ANAF în redacția Rise Project. Dragnea spune că nu are nicio legătură și cere explicații ministrului de Finanțe și șefului ANAF

6 iulie 2017, 20:34

Într-un comunicat, Fiscul spune că a făcut verificarea pentru că a primit o sesizare și precizează că asemenea controale nu au legătură cu conţinutul editorial al publicaţiilor.

Totuşi, cei de la RISE project scriu că vicepreşedintele ANAF, Florin Tunaru, a fost trezorierul PSD Teleorman și asociat într-o fundaţie cu Liviu Dragnea. Lasă, deci, să se înţeleagă că ar fi vorba despre o tentativă de intimidare.

În replică, preşedintele social democrat susţine că nu are nicio legătură cu acţiunea ANAF. Şi că s-ar încerca, astfel, compromiterea sa.

Jurnalistul Attila Biro a declarat în direct prin telefon la TVR1 că acest control a durat o oră. Attila Biro a precizat că jurnaliștii publciației își vor continua activitatea ca și până acum.

Rise Project a publicat azi o nouă anchetă –  Serviciul lor secret. Documentul descrie o reţea infracţională compusă din persoane cu putere de decizie în judeţul Teleorman, prin care Liviu Dragnea ar frauda fonduri europene şi guvernamentale. Raportul îl identifică pe şeful PSD drept principalul acţionar de la Tel Drum, firma care timp de peste un deceniu şi-a atribuit majoritatea contractelor publice de asfaltare şi deszăpezire, prin intermediul unor licitaţii trucate. Este pentru prima oară când un document al unei instituţii a statului român dezvăluie legătura lui Dragnea cu Tel Drum, în condiţiile în care liderul PSD a negat tot timpul această legătură.

Jurnaliștii își cer scuze pe contul de Facebook pentru întârziere, dar spun că au „avut evenimente la redacție.”

Liviu Dragnea cere explicații

Liviu Dragnea le-a cerut joi ministrului de Finanțe și șefului ANAF să dea imediat explicații publice cu privire la prezența inspectorilor ANAF în redacția Rise Project.

„Am aflat din presă că inspectori ai ANAF au descins în redacția Rise Project. Întrucât, de ceva vreme, Rise Project publică subiecte legate de persoana mea, vreau să fac următoarele declarații: nu am nicio implicare în prezența unor inspectori ANAF în redacția Rise Project, sunt indignat de ceea ce se întâmplă, am sentimentul că se încearcă compromiterea mea, faptul că o instituție de presă scrie despre un om politic nu trebuie să aibă nicio legătură cu implicarea instituțiilor statului în viața acelei instituții de presă”, se arată într-un comunicat citat de Agerpres.

Dragnea spune că „acest tip de comportament a existat în timpul unui regim prezidențial de tristă amintire, când instituții de presă ostile acestuia erau ținta instituțiilor de forță”.

„Cer ca ministrul de Finanțe și șeful ANAF să dea explicații imediat privind prezența inspectorilor ANAF în redacția Rise Project. Vreau ca aceste explicații să fie publice”, a subliniat liderul social-democrat.

Şeful ANAF: Inspecţia a fost făcută ca urmare a unei sesizări

Şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) susţine că inspecţia desfăşurată la sediul Rise Project a avut loc în urma unei analize de risc efectuată de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF), după o sesizare depusă la sediul DGAF Bucureşti.

„Din primele informatii puse la dispoziţie de conducerea DGAF rezultă că inspecţia desfăşurată la sediul Rise Project a avut loc în urma unei analize de risc efectuată de către DGAF. Această analiză de risc a fost făcută ca urmare a unei sesizări depuse la sediul DGAF Bucureşti. Precizăm că în fiecare zi DGAF desfăşoară sute de controale, bazate pe analize interne minuţioase, care nu au legătura cu conţinutul editorial al unor publicaţii”, a precizat preşedintele ANAF, Bogdan Stan, într-un comunicat.

Urmărește-ne pe Google News